
Austria plătește până la 2.156 € pe lună pentru îngrijire! Vezi dacă ai dreptul. În 2025, persoanele dependente de îngrijire și aparținătorii lor din Austria vor beneficia de sprijin financiar crescut, prin indexarea alocației pentru îngrijire (Pflegegeld) și acordarea unor bonusuri suplimentare. Măsurile vin ca parte a unui efort de compensare a poverii financiare a celor care oferă sprijin zi de zi celor dragi, dar și de a recunoaște munca invizibilă a îngrijitorilor casnici.

Austria plătește până la 2.156 € pe lună pentru îngrijire
Alocația pentru îngrijire continuă să fie valorificată anual, ceea ce înseamnă că va crește din nou în 2025. Această sumă fixă se acordă indiferent de cheltuielile reale, în funcție de numărul orelor de îngrijire necesare lunar, de la minim 65 de ore pentru nivelul 1 până la cazurile extreme din nivelul 7, scrie finanz.at.
Iată noile sume pentru 2025:
Nivel de îngrijire | Ore/lună | Sumă 2025 |
---|---|---|
Stufe 1 | >65 | 200,80 € |
Stufe 2 | >95 | 370,30 € |
Stufe 3 | >120 | 577,00 € |
Stufe 4 | >160 | 865,10 € |
Stufe 5 | >180* | 1.175,20 € |
Stufe 6 | >180 + 24h | 1.641,10 € |
Stufe 7 | fără mobilitate | 2.156,60 € |
Notă: Toate sumele sunt neimpozabile și nu implică contribuții sociale.
>>> Citiți și: Vești bune pentru austrieci: Prețul energiei electrice scade din iulie și sute de euro pot fi recuperați de la furnizori
Sprijin pentru aparținători: bonus de 1.569,60 € pe an și contribuții la pensie
Persoanele care îngrijesc un membru de familie pot primi și în 2025 un Angehörigenbonus de 130,80 €/lună (peste 1.560 €/an). Condițiile includ:
- persoana îngrijită se află în Stufe 4 sau mai sus
- îngrijirea durează de cel puțin un an
- venitul net lunar al aparținătorului nu depășește 1.500 €
- nu beneficiază deja de o asigurare de pensie prin sistemul de îngrijire
Pe lângă asta, îngrijitorii care se ocupă de rude începând cu Stufe 3 pot accesa o autoasigurare în sistemul de pensii, fără a contribui personal – statul calculează contribuția ca și cum îngrijitorul ar avea un venit brut de 2.300 €/lună.
>>> Citiți și: De la 1 iulie, nouă lege absurdă: folosirea apei de ploaie interzisă fără autorizație, amenzi de peste 100 de euro
1000 € în plus în Niederösterreich: sprijin regional consistent
În Niederösterreich, continuă și în 2025 „Pflege- und Betreuungsscheck” – un ajutor de 1.000 € pe an acordat persoanelor care beneficiază de alocație pentru îngrijire. Cererile pot fi depuse în tot cursul anului 2025, iar detaliile și condițiile se găsesc pe site-ul oficial al landului.
În ciuda austerității, sprijinul pentru îngrijire rămâne prioritar. În timp ce alte prestații sociale vor fi înghețate pentru următorii doi ani în contextul pachetului de austeritate bugetară, Pflegegeld-ul va continua să fie indexat anual, cu o nouă creștere deja programată pentru 2026. De asemenea, se prevede o reglementare specială pentru muncitorii din domeniul îngrijirii, care va intra în vigoare anul viitor.