Organizația Internațională pentru Migrație a ONU (OIM) a susținut anul trecut peste 1.300 de persoane care s-au întors voluntar din Austria în țările lor de origine. Românii figurează pe locul doi în clasamentul tuturor țărilor și pe primul loc între țările UE.
Din cauza pandemiei de coronavirus, numărul este mai mic decât în anii precedenți, potrivit unui comunicat emis presei miercuri. Cele mai frecvente țări în care s-au reăntors au fost Serbia, România și Irak.
Serbia se află în fruntea listei
La fel ca în anul precedent, Serbia este pe primul loc cu 146 de persoane susținute (2019: 319), urmată de România cu 110 de persoane (2019: 157). Fiind prima țară non-europeană, Irakul se află pe locul al treilea dintre cele mai frecvente țări de întoarcere, cu 86 de persoane sprijinite (2019: 302). Urmează Afganistan, China, Federația Rusă, Ucraina, Georgia, Albania și Armenia. Trebuie remarcat faptul că cifrele nu includ toți repatriații, deoarece în unele cazuri călătoria de întoarcere este organizată diferit.
În plus față de întoarcerea voluntară, anul trecut OIM Austria a sprijinit 69 de persoane pentru reintegrarea lor în Afganistan. Ca parte a proiectului ”RESTART III”, aceștia au primit sprijin în numerar și în natură pentru a-și acoperi nevoile de bază și a dezvolta perspective pe termen lung.