Sari la conținut

Austria, patru români prinși în timp ce furau cupru, daune de 250.000 de euro

Etichete:
31/07/2026 14:51

O operațiune desfășurată de poliția austriacă s-a încheiat cu arestarea a patru cetățeni români, suspectați că ar fi acționat timp de mai multe săptămâni în diferite regiuni ale țării. Anchetatorii susțin că gruparea ar fi vizat firme și depozite, de unde ar fi furat cabluri de cupru și unelte profesionale, provocând pagube estimate la un sfert de milion de euro.

Prinși în flagrant în timpul unei noi tentative de spargere

Cei patru suspecți, cu vârste de 22, 27, 33 și 43 de ani, au fost prinși în noaptea de 13 iunie în timp ce încercau să pătrundă prin efracție într-o firmă din Hollabrunn, în landul Austria Inferioară. Potrivit poliției, românii au fost arestați pe loc, iar o parte dintre ei au recunoscut parțial faptele în timpul audierilor. Ulterior, au fost transferați în Penitenciarul Korneuburg, la dispoziția autorităților judiciare.

Investigația a fost coordonată de Biroul Regional de Investigații Penale din Austria Inferioară, care le atribuie suspecților cinci spargeri și alte șase tentative comise începând cu 25 aprilie. Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi acționat în Austria Inferioară, Viena, Carintia și Stiria, vizând în special companii și spații de depozitare unde erau păstrate cabluri de cupru și echipamente de lucru.
Vezi și: Austria, un român a încercat să fure un tren, doi polițiști au fost răniți

Lovituri în mai multe landuri austriece

Printre localitățile în care ar fi fost comise furturile se numără districtele Melk și Hollabrunn din Austria Inferioară, orașul Viena, districtul Wolfsberg din Carintia, precum și Graz, Südoststeiermark, Leoben și Murtal din Stiria. Poliția estimează că prejudiciul total se ridică la aproximativ 250.000 de euro, incluzând atât bunurile furate, cât și distrugerile provocate în timpul spargerilor.

Autoritățile austriece continuă cercetările pentru a stabili dacă gruparea poate fi implicată și în alte furturi similare. În ultimii ani, poliția a destructurat mai multe rețele specializate în furtul de cabluri de cupru și utilaje de pe șantiere și din incintele unor firme, prejudiciile produse în astfel de dosare ridicându-se la sute de mii de euro.

Informațiile privind acest caz au fost făcute publice vineri de Poliția din Austria Inferioară, în urma finalizării investigațiilor desfășurate de Biroul Regional de Investigații Penale.