Sari la conținut

Austria, pacienţi vindecaţi după ce au primit transfuzii de plasmă, doi aveau alte boli şi sisteme imunitare foarte slăbite

08/05/2020 14:29 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:03

Austria a spus că mai mulţi pacienţi cu coronavirus au fost vindecaţi după ce au primit transfuzii cu plasma din sânge, de la persoanele care s-au vindecat de virus. Conform The Guardian , tratamentul a fost testat în mai multe ţări, dar există încă puţine date medicale despre eficacitatea acestuia. Trei pacienţi care au avut transfuzii la un spital din sud-estul oraşului Graz sunt acum vindecaţi, a declarat într-o conferinţă de presă Robert Krause, specialist în boli infecţioase.

De asemenea, el a spus că este ”o opţiune pentru pacienţii selectaţi şi nu este uşor transferabil această măsură” oricărui pacient bolnav de virus. Doi dintre cei trei pacienţi aveau alte boli şi sisteme imunitare foarte slăbite.

Un total de 20 de persoane au fost tratate în Austria cu terapia, care foloseşte o parte din sângele bogat în anticorpi, cunoscut sub numele de plasmă convalescentă, de la pacienţii cu COVID-19.

Crucea Roşie a lansat joi un apel urgent către donatorii de plasmă pentru a permite testarea mai largă a acestei terapii, care este încă experimentală. Până în prezent, în Austria s-au făcut aproximativ 200 de donaţii.

Austria a trecut fără o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 prima etapă de relaxare a restricţiilor instituite pentru a opri răspândirea noului coronavirus şi continuă astfel următoarea etapă a acestui plan de relaxare. Pe 15 mai se vor deschide cafenelele şi restaurantele.

În Austria au fost diagnosticate 15,673 de cazuri cu noul virus, 13.698 de pacienţi vindecaţi şi 609 de decese, conform datelor furnizate de worldometeres.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Etichete: