Sari la conținut

Austria, ÖBB a anunțat că va da amenzi de 40 de euro celor care nu poartă masca FFP2 sau li se va interzice călătoria

23/01/2021 08:46

Nerespectarea cerinței privind masca FFP2 ar trebui să coste o amendă de 40 de euro a anunțat Compania de căi ferate din Austria, ÖBB. Celor care refuză să poarte masca și după ce primesc amenda, li se va interzice călătoria.

De luni (25 ianuarie), purtarea măștilor FFP2 va fi obligatorie în toate transporturile publice și, prin urmare, pentru toți pasagerii din trenuri, autobuze și gări ale ÖBB. Deplasarea fără mască FFP2 sau cu mască gură-nas de clasă de protecție inferioară nu mai este permisă din acest moment și va fi pedepsită în consecință, au reamintit vineri Căile Ferate Federale. Nerespectarea noilor cerințe poate costa până la 40 de euro.

În plus față de amendă, în cazul unui refuz persistent, echipajul trenului i-ar putea exclude de la deplasare pe acei călători. Odată cu introducerea noului regulament, controalele vor fi efectuate din nou, mai des. Obligația de a purta o mască este respectată foarte bine în general, au existat doar câteva penalizări în ultima perioadă, a declarat un purtător de cuvânt al ÖBB la mijlocul săptămânii. Prin urmare, nu sunt de așteptat probleme cu noua reglementare, care se aplică și comerțului deschis.

Toți angajații din trenuri, autobuze și stații vor folosi o mască FFP2 la locul de muncă de luni, a fost subliniat. În ultimele două săptămâni, câteva mii de măști au fost deja distribuite însoțitorilor de tren și șoferilor de autobuz.