Sari la conținut

Austria, o întreagă localitate s-a adunat în jurul unei familii, după ce un român de 33 de ani a murit la locul de muncă

30/09/2020 08:01

În data de 15 septembrie, Ioan Polacec, muncitor forestier, a fost lovit de un trunchi de copac şi a murit pe loc. Acesta a lăsat în urmă trei copii, în vârstă de nouă, cinci ani și trei ani, pe care soţia lui va fi trebui să-i crească singură. Din acest motiv, autoritățile locale din Murau, provincia Steiermark, în frunte cu primarul Wolfgang Schlick, au decis să ajute cât mai mult posibil această familie îndurerată pentru a putea trece peste această tragedie, scrie kleinezeitung.at

Decedatul își lasă în urmă soția Hanca, în vârstă de 29 de ani, și cei trei copii în vârstă de nouă, cinci și trei ani . În acest moment dificil, ei primesc acum sprijin și simpatie din comunitatea unde trăiesc. ”Bineînțeles, nu le putem îndepărta durerea, dar ne putem asigură măcar că nu vor fi nevoiți să se confrunte cu problemele financiare”, a spus edilul.

La ultima ședință a consiliului municipal, familiei i s-a promis, prin urmare, sprijin din partea fondului de solidaritate. ”De cele mai multe ori este nevoie de timp pentru ca pensia de urmaș să înceapă să fie plătită. Noi vrem să-i ajutăm imediat. O mulțime de oameni au venit la mine și m-au întrebat cum pot ajuta, așa că am început o strângere de fonduri”, a declarat primarul din Murau.

”Familia Polacec are o casă frumoasă în cartierul Einach”, spune Schlick. ”Este bine integrată, copiii s-au născut aici. ”Familia face parte din comunitatea noastră – și, prin urmare, nu este lăsată de izbeliște. Ajutorul financiar al comunității va fi predat imediat ce rudele se vor întoarce din România, unde a avut loc înmormântarea.”, a specificat el.

Donațiile pentru familia Polacec, care și-au pierdut tatăl într-un accident forestier, pot fi trimise la următoarea adresă bancară:

IBAN: AT26 3823 8000 0801 3120
Titular de cont: Polacec Hanca

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA