in

Austria nu cedează criticilor UE, a început indexarea plăţilor alocaţiilor pentru copiii străini nerezidenți

Austria a respins criticile Uniunii Europene referitoare la decizia sa de a reduce alocaţiile pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din această ţară, spunând că prin acest demers se recunoaşte că există costuri de trai mai mici în alte ţări, relatează marţi agenţia Reuters.

Slovacia şi alte ţări est-europene, printre care și România, s-au plâns în legătură cu tăierile de alocaţii, apreciind că ele sunt discriminatorii faţă de cetăţenii lor care muncesc în Austria, dar îşi ţin familiile acasă.

UE i-a trimis Austriei ”o scrisoare de notificare oficială” în legătură cu acest demers, care ar putea fi un prim pas către o acţiune legală împotriva Vienei. Bruxellesul consideră că este incorect pentru unele persoane din Austria să plătească aceleaşi taxe, dar să primească alocaţii mai mici.

Coaliţia de la guvernare din Austria – formată din conservatori şi extrema dreaptă – a început indexarea plăţilor alocaţiilor pentru copii cu costurile în ianuarie, în cadrul unui pachet de măsuri mai largi de diminuare a taxelor şi de reducere a alocaţiilor pentru refugiaţi şi imigranţi.

Guvernul austriac a indicat la rândul său că s-a adresat în scris Uniunii Europene pentru a-şi apăra oficial politica în acest domeniu. Ministrul austriac în problema familiei, Juliane Bogner-Strauss (foto, împreună cu cancelarul Sebastian Kurz), a declarat la Radio ORF că alte state au costuri de trai diferite, ”astfel că noi avem situaţii diferite”.

Austria se învecinează cu opt state, printre care Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi Slovenia, unde salariile sunt în mod semnificativ mai mici. Est-europenii reprezintă o mare parte din forţa lor de muncă în diverse sectoare austriece, inclusiv sănătate şi construcţii, dar deseori trăiesc şi muncesc departe de familiile lor şi de copii.

În 2016, Austria a transferat 273 de milioane de euro către ţări ale UE şi ale Spaţiului Economic European (EEA) pentru plata alocaţiilor a 132.000 de copii.

Comisia Europeană a criticat Germania în 2017 pentru un plan similar de a reduce alocaţiile pentru copii, care a fost ulterior abandonat.

Alocații tăiate, procedura de infracțiune contra Austriei declanșată de Comisia Europeană

Like our page
Follow us
Puteţi urmări alte știri din Austria şi pe Google News!

Austria, șofer român de TIR, a furat bicicleta unui copil de 13 ani, s-a ales cu amendă și dosar penal

„Interdicție pentru bărbați”, se cer vagoane la metrou și tramvai doar pentru femei, vienezii spun că e un ”nonsens”