Sari la conținut

Austria interzice din nou fumatul în baruri și restaurante: ”Vom prelungi vieţile unor sute de mii de austrieci”

03/07/2019 10:11 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:07

Austria va pune capăt în cele din urmă unei excepţii în Europa, după dezbateri îndelungate care au durat mai mulţi ani, urmând să interzică fumatul în cafenele şi restaurante începând din luna noiembrie, a decis marţi Parlamentul de la Viena. „Vom proteja sănătatea şi vom prelungi vieţile unor sute de mii de austrieci”, a declarat Pamela Rendi-Wagner, liderul social-democraţilor – SPO din această ţară, al căror partid a condus o campanie desfăşurată pentru ca Austria să înceteze să mai fie „scrumiera Europei”.

Până la această decizie, consumul de tutun rămânea posibil în Austria în stabilimente înzestrate cu spaţii separate pentru fumători şi în cele cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi, dacă administratorii lor doreau acest lucru. Totuşi, foarte multe stabilimente au optat deja din proprie iniţiativă pentru interzicerea fumatului.

O propunere de lege pentru interzicerea totală a fumatului în restaurante şi baruri începând cu 1 noiembrie a fost aprobată marţi de ansamblul formaţiunilor parlamentare, cu excepţia partidului de extrema dreaptă FPO – care a putut să blocheze în ultimele luni evoluţia legislaţiei în privinţa fumatului.

În 2015, social-democraţii şi conservatorii austrieci au adoptat o legislaţie anti-fumat în restaurante, însă acea lege a fost abrogată atunci când FPO a ajuns la putere, la sfârşitul anului 2017, în coaliţie cu partidul conservator (OVP) al cancelarului Sebastian Kurz.

Fostul lider al extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, el însuşi un fumător convins, a făcut din această chestiune o condiţie sine qua non a alianţei formaţiunii sale cu OVP.

Astfel, în absenţa coaliţiei constituite în Parlament, social-democraţii, conservatorii, liberalii şi ecologiştii au format un front comun împotriva extremei drepte şi au impus, marţi, interzicerea fumatului în cafenele şi restaurante.

Revirimentul coaliţiei dreapta – extrema dreaptă în această chestiune a determinat proteste ale profesioniştilor din sănătate şi ale unei părţi din opinia publică austriacă.

Lansată de Ordinul medicilor din Austria, o petiţie anti-fumat a fost semnată în 2018 de aproape 900.000 de persoane, reprezentând aproape 14% din electoratul austriac şi peste 10% din populaţia totală a ţării, care are 8,8 milioane de locuitori.

Austria a interzis portul vălului în școlile primare. Comunitatea musulmană crede că e o ”tactică de diversiune”

Etichete: