Un tânăr român de 20 de ani a decedat în urma unui accident rutier, după o coliziune cu un autobuz public, luni dimineață la Kals, în Tirolul de Est. Alți doi au fost răniți grav și au fost internați la două spitale diferite, scrie publicația Kleine Zeitung.
Tânărul român circula pe bancheta din spate a mașinii unui conațional în vârstă de 22 de ani care, datorită drumului umed a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit violent cu un autobuz.
Atât șoferul cât și un alt pasager, tot român, în vârstă de 49 de ani au fost răniți grav. Toți cei trei români erau rezidenți în Austria, unde lucrau cu documente în regulă.
Accidentul s-a produs în jurul orei 10 dimineața pe Kalser Strasse, cauzele exacte fiind încă investigate, cel mai sigur una dintre ele fiind carosabilul umed.
Autobuzul se îndrepta spre Kals, mașina către Huben. După coliziunea frontală, autoturismul a lovit autobuzul cu toată forța, a declarat Klaus Hanser de la secția de poliție Matrei.
Vehiculul a fost apoi aruncat de pe drum peste un terasament și în cele din urmă a lovit un copac. Tânărul de 20 de ani – stătea pe bancheta din spate, în dreapta – a fost rănit mortal.
Pasagerul grav rănit (49 de ani) a fost transportat la spitalul din Klagenfurt. Șoferul a fost dus la spitalul raional Lienz. Șoferul autobuzului și unii pasageri au fost de asemenea răniți, dar nu foarte grav și au primit îngrijiri la fața locului.
Mașina grav avariată a fost reținută pentru cercetări prin ordinul parchetului și s-a dispus autopsia decedatului. Testele au confirmat că niciunul dintre șoferii celor două mașini implicate în accident nu era sub influența băuturilor alcoolice.