Sari la conținut

Austria ia în calcul să nu îi mai testeze GRATUIT pe cei care nu se vaccinează. „Să plătească singuri!”

05/08/2021 11:29 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:31

Mai multe instituţii din Austria cer încetarea testărilor Covid-19 gratuite în următoarele luni, pe măsură ce continuă campania de vaccinare.

Președintele Asociației Medicale, Thomas Szekeres, a declarat că persoanele care nu doresc să fie vaccinate, dar vizitează în continuare restaurante sau participă la evenimente, ar trebui să plătească singuri pentru un test Covid-19, relatează Der Standard, conform The Local.

Szekeres a spus că toată lumea are acum posibilitatea de a se vaccina împotriva Covid-19 și furnizarea de teste gratuite în curs este costisitoare.

În favoarea încetării testărilor gratuinte mai pledează Christoph Reisner, președintele Camerei Medicale a Austriei de Jos, și Peter Lehner (ÖVP), președinte al asigurărilor sociale pentru lucrătorii independenți (SVS).

Cu toate acestea, au fost solicitate și excepții pentru cei defavorizați social sau pentru cei care nu pot fi vaccinați, dacă testele Covid-19 gratuite nu vor mai fi disponibile în viitor.

Austria, care vor fi REGULILE pentru copiii care se întorc la școală în această toamnă?

În prezent, persoanele care locuiesc în Austria pot accesa teste gratuite la stațiile de testare și la farmaciile din toată țara, statul suportând costurile.

Austria este una dintre țările fruntaşe pentru oferirea de teste gratuite cetățenilor și rezidenților. Costul furnizării unui test PCR este de aproximativ 60 de euro.

Sprijinul pentru finalizarea testării gratuite vine în mare parte din statele federale guvernate de ÖVP, inclusiv Austria Superioară, Tirol, Vorarlberg și Stiria.

Guvernatorul Tirolului, Günther Platter (ÖVP), a declarat că un plan pe termen lung „totul este gratuit” nu este fezabil.

Guvernatorul orașului Vorarlberg, Markus Wallner (ÖVP), a cerut, de asemenea, încetarea testelor gratuite, dar a spus că testarea pe scară largă este eficientă pentru tratarea focarelor și ar trebui luată în considerare în toamnă.

Guvernele provinciale din Salzburg și Austria Inferioară au reacționat mai prudent la sugestii. Autoritățile din Viena, Carintia și Burgenland au respins încetarea testelor gratuite.

Consilierul pentru sănătate al orașului Viena, Peter Hacker (SPÖ), a declarat că testele PCR sunt o parte importantă a programului de screening și oferă informații despre dezvoltarea pandemiei.

Etichete: