Eveniment duhovnicesc deosebit pentru românii ortodocși din Austria: va fi adusă racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae.
Pentru prima dată în istorie, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, mare făcător de minuni, va ajunge în Austria, la trei parohii ortodoxe românești.
De asemenea, fragmente din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu vor fi donate, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, parohiilor din Baden bei Wien și Sankt Polten.
Delegația din România va fi condusă de Părintele Prof. Dr. Emil-Nedelea Cărămizaru, urmând ca, după săvârșirea Sfintelor Liturghii din datele 21 și 22 mai să fie susținută Conferința: “Sfinții Martiri Brâncoveni, modele ale demnității și jertfelniciei creștine”.
Sâmbătă, 21 mai, Sfintele Moaște vor fi primite la parohia din Baden bei Wien, situată în Badenerstrasse, 28, Oberwaltersdorf, începând cu orele 12. Credincioșii se vor putea închina la raclele Sfintelor Moaște până la ora 17.
Eveniment duhovnicesc deosebit
Părintele Radu Boșcu, inițiatorul acestui proiect istoric de mare valoare pentru comunitatea ortodoxă din Austria, a anunțat evenimentul pe pagina sa pe Facebook:
”Vă așteptăm sâmbătă, 21.05.2022, începând cu orele 12, la momentul primirii Sfintelor Moaște. Locul de slujire este Oberwaltersdorf, Badener Str.28. 2522.
Cei care doriți să aduceți flori pentru raclele sfinților le puteți aduce atunci. Cei care aveți costume populare vă rugăm să veniți îmbrăcați cu ele. Va fi prezentă și o echipă a Trinitas TV.
După ceremonia de primire, vom săvârși Taina Sfântului Maslu urmată de o conferință susținută de Pr. Dr. Emil Caramizaru de la Biserica Sf Gheorghe Nou – București care va însoți delegația de la București.
În tot acest timp, pelerinii se vor putea închina la raclele Sfintelor Moaște fară a se tulbura slujba și activitățile din Biserică. Pelerinii și credincioșii se pot închina la Sfintele Moaște până în jurul orei 17.
Cei care doriți să ne ajutați la organizare și la buna desfășurare a evenimentului ne puteți anunța. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de acest moment istoric duhovnicesc pentru creștinii ortodocși din Austria și nu numai.
Duminică, 22.05.2022, Sfânta Liturghie începând cu orele 11.”
Biserica Ortodoxă Română în Austria: harta interactivă a parohiilor
Iată și detaliile, pe care le-a dat la televiziunea TRINITAS, Părintele Prof. Dr. Emil-Nedelea Cărămizaru, conducătorul delegației din România: