Stiri Austria – Viena e fermă în decizia de a NU intra în NATO: ”Am adoptat o poziţie foarte clară”. În contextul anunţului recent al candidaturilor Finlandei şi Suediei la NATO, ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg a declarat că ţara sa nu are nicio intenţie de a adera la alianţa nord-atlantică. „Avem o situaţie geografică complet diferită. Avem şi o istorie diferită. Cred că trebuie pur şi simplu să se ţină seama de asta”, a explicat el presei cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, la Bruxelles.
Austria e fermă în decizia de a NU intra în NATO
Schallenberg a adăugat că asta nu înseamnă că Austria este neutră politic. „Nu există neutralitate într-un război de agresiune”, a spus ministrul, referindu-se la invazia rusă în Ucraina. „Am adoptat o poziţie foarte clară, susţinem toate sancţiunile şi face tot ce putem în privinţa sprijinului”.
► Schallenberg: Austria nu dorește să se alăture NATO. „În niciun caz nu există vreo dorință”
Întrebat dacă securitatea Austriei poate fi garantată în afara NATO, reprezentantul guvernului de la Viena a afirmat că ţara sa intenţionează să crească investiţiile în securitate, conform Agerpres.
► Austriecii resping aderarea la NATO. Mulţi nu sunt de acord nici cu aderarea Ucrainei la UE
Şeful diplomaţiei austriece a apreciat că este important să ne dăm seama că „lumea nu este atât de prietenoasă pe cât ne-am dori”. ”Există state care sunt gata să facă uz de forţa militară pentru a-şi susţine interesele”, a mai spus el