Sari la conținut

Austria: doi români jefuiți în timp ce negociau cumpărarea unei mașini, hoții au scăpat deși poliția a trimis patrule și o dronă

27/09/2022 10:49
romani prinsi flagrant

Austria: doi români jefuiți în timp ce negociau cumpărarea unei mașini. În noaptea de luni spre marți, doi români au fost jefuiți în timp ce plănuiau să cumpere o mașină pe autostrada Brenner (A13).

Vânzătorul necunoscut l-a amenințat cu un cuțit pe un român de 34 de ani și l-a jefuit de o sumă de cinci cifre în euro (adică cel puțin 10.000 de euro), după care a fugit, scrie tirol.orf.at.

Citiți și: Atacați și jefuiți în parcare în Austria, în timp ce dormeau în mașină

Austria: doi români jefuiți

Potrivit poliției, în jurul orei 1.50, doi români în vârstă de 34 și 40 de ani, s-au întâlnit cu un vânzător necunoscut în parcarea autostrăzii A13 din Gries am Brenner (districtul Innsbruck-Land), unde doreau să încheie o achiziție de autoturisme făcută prin intermediul unei platforme de vânzări.

Vânzătorul necunoscut l-a amenințat apoi cu un cuțit pe românul de 34 de ani i-a luat banii și a fugit. Autorul jafului ar fi luat loc pe scaunul pasagerului unui vehicul gri care circula pe A13 în direcția Innsbruck.

Cei doi români au dat imediat un telefon de urgență la poliție și au pornit în urmărirea mașinii cu care a fugit banditul.

În timpul urmăririi pe A13, mai precis în parcarea „Wipptalerhof”, mașina care a fugit a intrat în coliziune cu o barieră de protecție din beton. Ocupanții și-au continuat apoi fuga pe jos.

Potrivit poliției, o vânătoare la scară largă, care a implicat mai multe patrule și o dronă, s-a dovedit a fi un eșec.

surse: tirol.orf.at, ZiarulRomanesc.at