Sari la conținut

Viena a avertizat din nou Bucureștiul: când va accepta intrarea României în Schengen!

Etichete:
19/12/2022 10:05

Austria mai are o condiție pentru intrarea României în Schengen. Ministrul austriac de Externe tocmai a anunțat că refuzul Austriei a fost unul „de moment” şi nu este „pentru totdeauna”, a dat asigurări Alexander Schallenberg.
Presa austriacă precizează că ambasadorul României, Emil Hurezeanu, care a părăsit Viena imediat după ce ministrul de Interne Karner a pus veto la Consiliul UE din 8 decembrie, nu dorește să revină la postul său prea curând, citând cercuri guvernamentale.
Până când partea austriacă va iniția un dialog cu România privind extinderea Schengen pentru a include țara, întoarcerea ambasadorului la Viena este exclusă, scrie Kurier.

Citiți și: Summit-ul UE: Nehammer solicită mai multe garduri la frontierele externe ale Schengen

hurezeanu van der bellen

Austria mai are o condiție pentru intrarea României în Schengen

România va putea face parte din zona Schengen cu o condiție, au transmis austriecii. Oficialii de la Viena vor să vadă că, în următoarele luni, are loc o scădere a cererilor de azil în Austria. Potrivit ministrului de Externe, Alexander Schallenberg, dacă este îndeplinită această singură cerință, renunță la votul său contra noastră. „Apoi, nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen”, a promis el.

„Sunt încrezător că vom reuşi să luăm cu adevărat măsuri aici, în următoarele câteva luni, astfel încât cifrele să scadă. Apoi, nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen. La urma urmei, nu am spus că nu ne putem înţelege pe acest subiect niciodată, ci doar în acest moment”, a punctat ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, într-un interviu pentru agenţia de presă APA.

Ministrul de Externe vrea garduri la frontierele externe ale UE

Referitor la cererile ministrului pentru Europa, Karoline Edtstadler (ÖVP), şi ale cancelarului Karl Nehammer de a ridica garduri la frontierele externe ale UE, Schallenberg susţine că există „o bază legală și mijloace financiare pentru a face acest lucru”.

Schallenberg, care face parte din acelaşi partid conservator OeVP al premierului Karl Nehammer, nu crede că Austria este izolată în cadrul Uniunii Europene prin controversatul său veto împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, pledând pentru decizia guvernului federal.

Viena a avertizat Bucureștiul că va da un vot pozitiv pentru aderarea la Schengen doar atunci când vor scădea cererile de azil în Austria. Totuși, condiția vizează politicile blocului comunitar, nicidecum România, scenariul fiind, de fapt, o amânare a soluționării problemei.

sursa: Kurier, ZiarulRomanesc.at