Reprezentanți ai departamentului de control al traficului din Austria s-au întâlnit duminică seara cu o situație neobișnuită în activitatea de inspecție pe care o fac pe drumurile naționale, scrie noen.at. Incidentul s-a întâmplat duminică, în timpul unei inspecții împreună cu autoritățile din landul Austria Inferioară, la stația de benzină S1 din Rannersdorf.
Când un român în vârstă de 30 de ani a fost oprit pentru control, acesta conducea un mic camion cu remorcă, iar polițiștilor nu le-a venit să creadă ochilor ce au observat. Una dintre roțile din stânga remorcii lipsea și au fost identificate alte patru defecte tehnice cu „pericol iminent”.
Trecând la controlul camionului, aceștia au observant că avea trei defecte potențial periculoase. În total, au ieșit la lumină 21 de zone cu probleme mai mici și mai mari. Plăcuțele de înmatriculare și certificatele de înmatriculare au fost reținute iar șoferului i s-a făcut plângere la autoritatea regională.