Sari la conținut

Austria, bonus de 5.000 de euro pentru achiziția unei mașini electrice și 600 de euro pentru o stație de încărcare acasă

Etichete:
01/07/2020 08:21 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:00

Austria a anunțat că va majora bonusurile pentru achiziția mașinilor electrice, de la 3.000 la 5.000 de euro. De asemenea, austriecii vor tripla ajutorul acordat clienților ce vor să-și instaleze stații de încărcare acasă, aceștia urmând să primească 600 de euro. Autoritățile de la Viena vor să accelereze tranziția de la mașinile “clasice” către cele 100% electrice prin noi măsuri de sprijinire a acestui sector.

Ministrul austriac al Economiei a spus că bonusurile pentru achiziția mașinilor electrice vor crește de la 3.000 la 5.000 de euro, iar contribuția producătorilor va fi de 2.000 de euro.

În plus, Austria a anunțat că va tripla ajutorul acordat clienților ce vor să-și instaleze stații de încărcare acasă. Astfel, aceștia ar urma să primească 600 de euro. Bonusul se ridică la 1.800 de euro pentru clădirile cu mai multe familii. Totodată, austriecii promit și 1.200 de euro ca bonus la achiziția de biciclete electrice. 

Potrivit datelor oficiale, în Austria erau înmatriculate circa 33.000 de vehicule electrice la sfârșitul lunii mai, mai puțin de 1% din numărul total de mașini la nivel național. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA