Sari la conținut

Austria, autostrada A10: șofer român rănit, accident cu camionul, 500 de litri de motorină s-au întins pe șosea

09/11/2022 15:12 - ACTUALIZAT 14/12/2023 21:59

Austria, autostrada A10: șofer român rănit. În dimineața zilei de 4 noiembrie 2022, un cetățean român în vârstă de 26 de ani conducea camionul său pe autostrada A10, în zona stației de taxare St. Michael im Lungau, în direcția Salzburg.
Din cauza unei manevre greșite de frânare, șoferul a pierdut controlul autocamionului, care s-a izbit de parapetul de protecție apoi și de cel despărțitor și s-a oprit pe ambele benzi de circulație.

11 răniţi într-un accident în Austria. Şoferul român nu a oprit la semnalul forţelor de ordine şi a intrat într-un copac

Austria, autostrada A10: șofer român rănit

În momentul accidentului, ploua torențial. Șoferul a fost rănit într-un grad nedeterminat și a fost transportat la spitalul Tamsweg pentru acordarea primului ajutor.

Accidentul a provocat spargerea unuia dintre rezervoarele vehiculului. Ceea ce a dus la deversarea a aproximativ 500 de litri de motorină pe șosea și pe acostamentul adiacent. Pompierii locali au oprit scurgerea combustibilul și intinderea pe o suprafață mare.

Ofițerul de gestionare a dezastrelor din cadrul administrației districtului Tamsweg a ordonat eliminarea solului contaminat. Din cauza lucrărilor de curățare și de recuperare, autostrada A10 a fost închisă în direcția Salzburg timp de aproape 2 ore.

fireworld.at, ZiarulRomanesc.at