Sari la conținut

Până la sfârșitul anului, Austria ar putea legaliza eutanasia

Etichete:
24/10/2021 07:25

Guvernul austriac a prezentat sâmbătă propuneri de legalizare a sinuciderii asistate începând cu 2022 ca răspuns la o hotărâre judecătorească care a decis că actuala interdicţie încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi, transmit AFP și Agerpres.

În decembrie 2020, Curtea Constituţională a cerut guvernului să ridice actuala interdicţie privind asistarea sinuciderii, pasibilă cu o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Potrivit unui rezumat al legii propuse de ministerul justiţiei, adulţii care sunt bolnavi în stadiu terminal sau care suferă de o boală permanentă şi debilitantă vor putea beneficia de asistenţă pentru a-şi pune capăt vieţii.

Medicamentul letal va fi disponibil în farmacii, scrie vienna.at.

Doi medici vor trebui să evalueze fiecare caz

Unul dintre cei doi medici trebuie să fie calificat în medicină paliativă. Ei vor trebui să determine dacă pacientul este capabil să ia decizia în mod independent.

În plus, ar trebui să treacă cel puţin douăsprezece săptămâni înainte de a se acorda accesul la sinucidere asistată pentru a se asigura că nu este solicitat din cauza unei crize temporare. Cu toate acestea, dacă cei afectați au un timp foarte scurt (aproximativ câteva săptămâni) de trăit, această perioadă se scurtează la două săptămâni.

Austria, se solicită subvenție de iarnă, de 300 de euro, pentru familiile cu venituri mici

Această perioadă va fi redusă la două săptămâni pentru pacienţii aflaţi în stadiul terminal al unei boli.

Propunerile vor fi supuse acum examinării de către experţi înainte de a fi prezentate parlamentului, iar deputaţii vor trebui să le aprobe înainte de sfârşitul anului.

Dacă noile reglementări nu vor fi puse în aplicare până la sfârşitul anului 2021, interdicţia actuală a asistării sinuciderii ar înceta pur şi simplu, lăsând practica nereglementată.

Eutanasia a fost legalizată în Olanda şi Belgia, în timp ce ţări în mod tradiţional catolice precum Irlanda şi Polonia se opun acestei practici