
Pentru șoferii din Austria, mersul la benzinărie nu va mai arăta la fel ca în ultimele săptămâni. După o perioadă în care prețurile au fost controlate mai strict, regulile se schimbă din nou. Asta înseamnă că acum creșterile de prețuri sunt posibile zilnic. Totul vine după o perioadă tensionată, în care costurile au crescut rapid din cauza contextului internațional. Autoritățile au intervenit atunci pentru a limita fluctuațiile, dar măsura nu a fost gândită ca una permanentă.
Austria anulează regulile din benzinării: prețurile pot crește din nou în fiecare zi
În Austria, benzinăriile pot crește din nou prețurile zilnic. Regula introdusă în martie, care limita majorările la doar trei zile pe săptămână, a expirat oficial. Această măsură fusese adoptată pe fondul creșterilor puternice de prețuri generate de tensiunile geopolitice. Potrivit autorităților, benzina s-a scumpit cu aproximativ 14%, iar motorina chiar cu până la 25% de la începutul conflictului din Iran. Scopul regulii a fost să tempereze aceste salturi bruște și să ofere mai multă stabilitate șoferilor.
Odată cu revenirea la vechiul sistem, benzinăriile pot ajusta prețurile în sus în fiecare zi, la ora 12:00. Ministerul Economiei a explicat că intervențiile statului trebuie să fie limitate în timp și că piața nu trebuie reglementată mai mult decât este necesar.
Citiți și: Viena și prețul la pompă: unde găsesc șoferii combustibilul cel mai ieftin din capitala austriacă
Oficialii susțin că noua situație ar putea permite o transmitere mai rapidă a eventualelor scăderi de preț către consumatori. În perioada anterioară, existau situații în care ieftinirile erau întârziate, din cauza mecanismelor create de regula celor trei zile, relatează Merkur.

Plafonarea prețului combustibilului reduce costurile
Chiar dacă restricția privind zilele de majorare a fost eliminată, autoritățile austriece mențin un alt instrument de control. Este vorba despre plafonarea prețurilor la combustibil, introdusă la începutul lunii aprilie. Această măsură funcționează prin reducerea taxei pe combustibil și prin limitarea marjelor de profit generate de criză. În teorie, atunci când prețurile internaționale scad, reducerea ar trebui să fie resimțită direct la pompă. Estimările arată o posibilă ieftinire de aproximativ 10 cenți pe litru.
Primele evaluări indică deja o scădere medie a prețurilor: motorina s-a ieftinit cu peste 10 cenți pe litru, iar benzina cu aproximativ 18 cenți. Autoritățile consideră că măsura și-a atins scopul principal, acela de a reduce fluctuațiile extreme.
