Începând de mâine, orice persoană care refuză să poarte o mască FFP2 în magazine, în transportul public și cu furnizorii de servicii poate fi sancținată cu o amendă de 25 de euro. Această măsură este prevăzută de noul regulament al Ministerului Sănătății, care a fost anunțat vineri.
Joi, Parlamentul austriac a adoptat nouă ordonanță pentru extinderea și înăsprirea blocajului . Pe lângă obligația de distanță extinsă de la unu la doi metri, restricțiile de ieșire au fost, de asemenea, completate de obligația de a purta măști FFP2 în magazine, mijloace de transport în comun și cu furnizorii de servicii.
Noul regulament impune acum o amendă de 25 de euro pentru cei care nu respectă această cerință de mască FFP2. Noile măsuri intră în vigoare luni (25 ianuarie).
Mai mult, nerespectarea cerinței privind masca FFP2 ar trebui să coste o amendă mai mare, de 40 de euro, aplicată de Compania de căi ferate din Austria, ÖBB. Celor care refuză să poarte masca și după ce primesc amenda, li se va interzice călătoria.
După ce în magazinele austriece au apărut deja măștile FFP2 la prețul de producție de numai 59 de centi și au existat deja locuri unde aceste măști s-au epuizat imediat, anumite lanțuri de magazine din Austria au anunțat că vor oferi aceste măști gratis. Așadar, de exemplu, la Billa, Penny și Merkur ele vor fi disponibile până miercuri, 27 ianuarie inclusiv. Spar nu a limitat deocamdată aceasta oferta în timp.