După cazul pacientului căruia i s-a amputat piciorul greșit (citește aici) o altă eroare medicală a fost raportată, situații aproape incredibile pentru sistemul sanitar austriac. Mai mulți angajați au fost vaccinați cu aceeași seringă împotriva Covid-19 la o uzină a companiei siderurgice austriece Voestalpine, o ”eroare medicală” raportată justiției, a declarat vineri furnizorul de servicii, potrivit AFP.
Într-o fabrică de 500 de angajați situată în Mürzzuschlag (sud-est), ”am descoperit că numărul de truse de vaccinare utilizate de unul dintre medici nu corespundea numărului de persoane vaccinate”, au explicat cei responsabili de operațiuni.
Persoana, ”care a vaccinat 59 de persoane, a explicat că este posibil să fi folosit câteva seringi de mai multe ori”, a spus el, fără a oferi detalii despre motivele acestei gafe.
Ea a fost imediat „eliberată din atribuțiile sale”, spune organizatorul care se declară ”profund îngrijorat de această eroare medicală individuală” și asigură că a informat Ordinul medicilor și autoritățile sanitare.
Într-o declarație trimisă AFP, Voestalpine își exprimă neînțelegerea și solicită transparență cu privire la modul în care ar fi putut să apară o astfel de eroare.
Grupul, care a efectuat controale la toate lanțurile de vaccinare, a pus la dispoziția angajaților în cauză asistență psihologică. Voestalpine studiază posibile consecințe juridice.
În Austria, guvernul a pus la dispoziția companiilor dozele de vaccin pe care ele însele sunt responsabile să le administreze atunci când capacitatea o permite.
Compania siderurgica, cu sediul în Linz, are aproape 48.000 de angajați în aproximativ cincizeci de țări, iar oțelul său special este utilizate la căile ferate, automobile, aviație, electrocasnice și industria petrolului și gazelor.