Austria a trecut fără o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 prima etapă de relaxare a restricţiilor instituie pentru a opri răspândirea noului coronavirus şi continuă astfel următoarea etapă a acestui plan de relaxare, transmite AFP.
”Prima etapă a fost foarte bine gestionată”, a declarat la o conferinţă de presă ministrul austriac al sănătăţii Rudolf Anschober. Această etapă a început pe 14 aprilie prin redeschiderea magazinelor mici (care au mai puţin de 400 de metri pătraţi) şi a centrelor de grădinărit. De atunci, numărul zilnic de cazuri noi de COVID-19 s-a menţinut constant sub o sută, scrie agerpres.ro.
Începând de sâmbătă au fost redeschise toate magazinele, la o zi după ce s-au ridicat şi restricţiile de deplasare în interiorul ţării. Pe 15 mai se vor redeschide de asemenea cafenelele şi restaurantele. Numeroşi angajaţi au revenit la serviciu, dar telemunca este în continuare încurajată. Elevii din clasele terminale au reluat de luni cursurile, majoritatea celorlalţi urmând să revină la şcoală din 18 mai.
În schimb, populaţia este obligată să poarte măşti în magazine şi în mijloacele de transport public. Numărul persoanelor care au acces în supermarketuri va continua să fie limitat, orice adunare publică este interzisă, inclusiv evenimentele sportive şi culturale. De asemenea, evenimentele la care se adună multă lume, precum festivalurile muzicale, rămân suspendate până pe 31 august, probabil chiar şi după această dată în cazul teatrelor.
Pentru a preveni apariţia unor noi cazuri de COVID-19 importate, frontierele Austriei rămân închise, cu unele excepţii, iar rezidenţii reveniţi în ţară trebuie să rămână în carantină la domiciliu 14 zile, cu excepţia situaţiei în care efectuează un test (de diagnostic molecular) pentru COVID-19 şi rezultatul acestuia este negativ.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA