Sari la conținut

Austria a dizolvat fondul de indemnizare a victimelor nazismului. ”Am îndeplinit pe deplin sarcina”

27/04/2022 09:18

Austria a dizolvat marţi fondul de indemnizare a victimelor nazismului creat în 2001, estimând că şi-a îndeplinit „pe deplin sarcina”, relatează agențiile de presă, citate de Hotnews.

„În cursul reuniunii de marţi, consiliul său de administraţie a considerat că fondul trebuie dizolvat în conformitate cu legea”, a indicat organismul de care depinde.about:blank

Au fost investigate peste 30.000 de dosare depuse de persoane persecutate de nazişti sau descendenţi ai acestora.

„În total, fondul a plătit peste 200 de milioane de euro (despăgubiri) către aproximativ 25.000 de beneficiari”, se arată în comunicat.

Nostalgic după Hitler! Un întreprinzător austriac avea acasă un întreg arsenal și numeroase obiecte naziste

Austria a dizolvat fondul de indemnizare a victimelor nazismului

Acest fond fusese însărcinat cu studierea cererilor de retrocedare a proprietăţilor dobândite în mod legal după război de către colectivităţi sau statul austriac, în urma spolierii evreilor de către nazişti în cursul anexării ţării la cel de-al treilea Reich.

„Au fost depuse peste 2.300 de cereri” în acest cadru şi „140 au îndeplinit criteriile”, a detaliat fondul, pentru o valoare de 48 de milioane de euro.

Austria, care a devenit o ţară prosperă după război, a luat decizia istorică de a înfiinţa un fond de compensare după decenii de negare a răspunderii sale pentru crimele naţional-socialismului.

Ea a făcut obiectul unor atacuri în justiţie din partea supravieţuitorilor şi a descendenţilor acestora din Statele Unite care au acuzat indivizi şi comunităţi că au profitat de spolieri pentru a se îmbogăţi fără a fi pedepsiţi.

Ministerul austriac de interne: casa în care s-a născut Adolf Hitler va fi transformată în secţie de poliţie

Austria și-a recunoscut rolul în Holocaust

După revenirea la putere în 2000 a partidului de extremă-dreapta FPOe – condus de Joerg Haider, fondat de foşti membri ai SS -, presiunile din partea Washingtonului şi a partenerilor săi din Uniunea Europeană pentru ca Austria să recunoască această realitate istorică şi a trage consecinţele financiare din aceasta s-au accentuat.

În cele din urmă, s-a ajuns la un acord între Statele Unite şi Austria la Washington, în 2001, constituind un punct de cotitură istoric pentru ţara de naştere a dictatorului nazist Adolf Hitler.

Austria are legi dure pentru combaterea propagandei naziste, un rapper neo-nazist din această țară fiind condamnat la sfârșitul lunii martie la 10 ani de închisoare.