Sari la conținut

Austria: amenzi de până la 5.000 de euro pentru mașinile fără anvelope de iarnă. Ce simboluri trebuie să aibă cauciucurile pe ele!

01/11/2022 08:39 - ACTUALIZAT 18/12/2023 17:00

Știri Austria: De azi, 1 noiembrie, a intrat în vigoare obligația privind folosirea de anvelope de iarnă. Toate vehiculele au nevoie de anvelope adecvate condițiilor de iarnă.
În condiții necorespunzătoare, cum ar fi drumurile înzăpezite, noroioase sau înghețate, un vehicul poate fi condus numai dacă sunt montate anvelopele corespunzătoare, informează APA.
Obligația privind anvelopele de iarnă se aplică până la 15 aprilie.
Austria: de la 1 noiembrie, anvelopele de iarnă sunt OBLIGATORII, valabil și pentru motorete și biciclete

Austria: 1 noiembrie, obligația privind folosirea de anvelope de iarnă

În cazul în care drumul este acoperit în permanență cu zăpadă sau gheață, se pot utiliza și anvelope de vară. Însă cu lanțuri de iarnă pe cel puțin două roți motrice. Măsura este valabilă până la 15 aprilie.

Ca anvelope de iarnă pot fi utilizate numai anvelopele cu următoarele marcaje: M+S, M.S., M&S, M/S sau simbolul fulgului de zăpadă. Anvelopele pentru toate sezoanele sunt, de asemenea, marcate cu acest simbol.

„Aceste simboluri garantează că anvelopele sunt adecvate pentru utilizarea specială pe drumurile de iarnă”, explică Erich Groiss, coordonator tehnic la ARBÖ.

Sancțiuni de până la 5.000 de euro

Cine ignoră obligația de a folosi anvelope de iarnă își asumă sancțiuni mari. În cazuri extreme – în caz de punere în pericol – polițiștii pot aplica astfel de sancțiuni de până la 5.000 de euro în timpul unui control în trafic, avertizează ARBÖ.

Dacă are loc un accident de circulație, este de așteptat să apară probleme și cu compania de asigurări.

Heute, ZiarulRomanesc.at