Senatorul Claudiu Târziu, copreşedintele AUR, i-a îndemnat, joi, pe reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) să creeze filiale sindicale în marile comunităţi de români de peste hotare, pentru a apăra drepturile celor care muncesc în străinătate.
„Nu e un secret pentru nimeni că o mare parte a poporului român se află pe alte meleaguri, în căutarea unui trai decent. Milioane de români au emigrat din cauza lipsei unui viitor în România. Trebuie să schimbăm acest lucru, trebuie să recompensăm munca în România, trebuie create locuri de muncă aici şi un cadru propice întoarcerii fraţilor noştri de peste hotare, de care avem nevoie.”, a spus copreşedintele AUR
”În calitatea mea de preşedinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului şi de copreşedinte AUR, aş vrea să vă propun să treceţi frontiera cu BNS, (…) să vă extindeţi activitatea sindicală în marile comunităţi româneşti de peste hotare, mai ales în Italia, în Spania şi în Marea Britanie. (…) Statul român nu poate să îi ajute pe romanii din afară, nu poate pentru că nu are o strategie, pentru că nu are o viziune, nu are voinţă politică, dar părţi ale statului român împreună cu dumneavoastră, sindicatele, ar putea să îi ajute. Creaţi filiale ale BNS în aceste state şi apăraţi drepturile românilor noştri de acolo şi noi vă vom fi alături”, a mai spus Claudiu Târziu la congresul naţional al BNS.
El a adăugat că AUR, ca partid de orientare creştină, susţine dreptul oamenilor la o viaţa demnă, la un câştig din muncă cinstită, în condiţii civilizate de muncă. „Prezenţa mea aici este o datorie asumată în virtutea doctrinei pe care este aşezat AUR. Ca partid de orientare naţională şi patriotică, AUR pune interesul românilor şi al României deasupra tuturor”, a afirmat acesta.