Sari la conținut

Au venit la schi în Austria, au fugit cu echipamentul închiriat, lăsând în urma lor o pagubă considerabilă

16/12/2019 16:43

Doi români care s-au dus la schi în Austria au fugit cu echipamentul pe care l-au închiriat dintr-un magazin. Paguba este considerabilă, spun polițiștii.

Conform ziarului Kronen Zeitung, citat de observator.tv, românii au închiriat schiuri, bocanci de schi și căști de protecție, dintr-un magazin din stațiunea Soelden, din sud-vestul Austriei.

Echipamentul a fost închiriat pe 25 noiembrie și urmat să fie returnat 3 zile mai târziu. Românii au dispărut însă, iar abia acum, când și-au dat seama că au fost păgubiți, cei de la magazin au anunțat poliția din Innsbruck.

Anchetatorii nu au spus exact care e valoarea pagubei, dar au estimat că este vorba despre mii de Euro.