Sari la conținut

Lunetist în libertate! Atac șocant asupra unui tramvai plin cu oameni la Viena: forțe speciale, blindate și străzi blocate

Etichete:
04/07/2025 17:11 - ACTUALIZAT 08/07/2025 12:30

Atac șocant asupra unui tramvai plin cu oameni la Viena. Scene de groază într-o zi obișnuită de vineri în cartierul Penzing. În jurul orei 12:45, o garnitură a tramvaiului liniei 52, care se deplasa spre centrul orașului, a fost ținta unui foc de armă. În urma atacului, două geamuri au fost sparte simultan de un proiectil puternic, iar zeci de pasageri au trecut printr-o experiență traumatizantă.

sursa foto: heute.at

Atac șocant asupra unui tramvai plin cu oameni la Viena

Sunt încă în stare de șoc”, povestește Monika, cititoare a publicației „Heute”, care se afla chiar în tramvai în momentul atacului. Un glonț a străpuns geamul din dreapta și a spart și partea stângă, iar sub unul dintre geamurile atinse se afla o femeie de aproximativ 60 de ani care a scăpat miraculos nevătămată.

Pasagerii sunt în stare de panică. A urmat o intervenție în forță a poliției, scrie presa austriacă. Conform relatărilor martorilor, tramvaiul tocmai se pusese în mișcare după o oprire obișnuită, când a fost auzit un zgomot puternic – „ca o explozie” –, urmat de geamuri sparte și țipete de panică. Vatmanul a continuat să conducă până la stația următoare, unde a alertat imediat autoritățile.
>>> Citiți și: Șase români, abandonați într-o benzinărie din Austria: șoferul microbuzului s-a făcut nevăzut cu 15.000 € și pașapoartele lor

La fața locului s-au deplasat trupe specializate ale poliției austriece, WEGA și Cobra, care au blocat complet zona și au început percheziții sistematice în clădirile din jur, de unde se presupune că ar fi venit glonțul.

Zona Penzing, paralizată. Autorul, de negăsit

O mobilizare de proporții a fost declanșată: carosabilul a fost ocupat de vehicule blindate, trupe înarmate până în dinți și polițiști mascați, care au verificat fiecare fereastră din clădirile învecinate. În pofida eforturilor, autorul atacului nu fusese încă identificat până la ora 15:30.

Până în prezent, nu există un suspect concret, iar motivul din spatele atacului rămâne necunoscut. Poliția cere populației să evite zona și să raporteze orice mișcare suspectă.