Spitalului Județean Timișoara a primit, prin donație, 13 paturi aduse din Austria de o asociație. Sunt paturi second-hand, dar perfect funcționale, explică și donatorii și managerul unității spitalicești, care deja a decis în ce secții vor ajunge acestea.
De la începutul pandemiei, cel mai mare spital din vestul țării a beneficiat de o mulțime de donații – de la alimente, produse de îngrijire, măști și combinezoane pentru medici până la paturi care pot fi folosite pe secția de Terapie Intensivă. Cea mai nouă donație a ajuns la spital marți. Este vorba despre 13 paturi aduse în România din Austria, de Asociația Școala Mamei Junior. Paturile vin de la un azil de bătrâni care și-a mutat sediul, iar medicii le vor folosi pentru bolnavii de Covid, scrie libertatea.ro.
Ioana Vârtosu, fondator al Asociației Școala Mamei Junior: ”Potrivit managerului Spitalului Județean din Timișoara, 7 din cele 13 paturi vor ajunge în zona roșie a unității sanitare, două vor merge la ATI principal, iar 4, în clinica de psihiatrie a spitalului. Sunt binevenite, noi numai ce am extins secția de ATI cu 10 paturi. Au venit gratuit, rapid, fără a fi nevoiți să facem noi o procedură care ar dura între o lună și două luni. Nu știm niciodată ce se întâmplă și preferăm să avem aceste paturi, în caz că, Doamne Ferește, este nevoie, decât să fim nevoiți să transferăm pacienți în altă parte.
Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean din Timișoara: ”Ne luptăm de peste șase luni cu acest virus, aceste gesturi de solidaritate sunt unele care pur și simplu ne umplu de bucurie și ne liniștesc, pentru că ne fac să ne dăm seama că nu suntem singuri în această luptă și că avem oameni lângă noi”.
În secția suport Covid de la Spitalul Județean Timișoara sunt în prezent 60 de paturi pentru bolnavii de Covid.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA