Asociația Sașilor Transilvăneni din Viena prezintă expoziția bilingvă „Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania. Patrimoniu cultural European” în perioada 12 – 25 octombrie, la sediul din Haus der Heimat, anunță Ambasada României în Austria.
Proiectul marchează aniversarea a 150 de ani de la înființarea Asociațiilor Sașilor Transilvăneni din Viena şi din Stiria şi 70 de ani de la înființarea Asociațiilor Sașilor Transilvăneni din Austria Inferioară şi Burgenland, fiind organizat în colaborare cu Fundația Biserici Fortificate, Ambasada României în Austria şi Institutul Cultural Român de la Viena.
Starea de alertă din România a fost prelungită cu încă 30 de zile, până pe 8 noiembrie 2021
Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 16-19 și sâmbăta și duminica între orele 14-17, la Haus der Heimat (Steingasse 25, 1030 Viena), cu respectarea măsurilor şi regulilor de acces impuse în contextul pandemiei COVID-19.
Proiectul expozițional își propune să prezente publicului originea și situația actuală a bisericilor fortificate din Transilvania, dar și oportunitățile pentru salvarea acestui patrimoniu cultural european.
Patrimoniul mondial UNESCO din România include în prezent șapte sate cu biserici fortificate din Transilvania, în lista de situri culturale: Biertan, Câlnic, Prejmer, Dârjiu, Saschiz, Viscri și Valea Viilor. Anul 2021 oferă un dublu context aniversar – 75 de ani de la fondarea UNESCO și 65 de ani de la aderarea României la organizație.