Aproape 3.000 de români la pensie în Austria. Pensionarii români din Austria se află pe locul 4 după conaționalii din Germania, Ungaria și Spania. Numărul lor este de 2.891, anunță Casa Naţională de Pensii.
Nu mai puțin de 45.000 de români care au muncit şi în România şi peste hotare au ales pensia din alt stat în detrimentul celei din ţară, optând în mod absolut justificat pentru pensia mai mare.
În Austria, vârsta de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi. Între 2024 şi 2033, vârsta de pensionare a femeilor va creşte progresiv până o va egala pe cea a bărbaţilor.
Legea care reglementează dreptul de ședere pentru cetățenii statelor UE poate fi consultată AICI.
Faptul că țara noastră este membru UE, fiecare cetățean beneficiază de dreptul de a locui în orice stat al Uniunii Europene.
Avantajele pe care le vânează pensionarii români care vor să se mute în altă țară din UE vizează în special sistemul de sănătate superior celui din România, clima sau, în cele mai multe cazuri, apropierea de membri familiei care sunt deja stabiliți acolo.
Cei mai mulţi trăiesc în țări precum Germania, Austria, Italia şi Spania, unde banii încasaţi de vârstnici sunt şi de circa 3 ori mai mulţi ca în România.
Există inclusiv pensionari români care stau în ţări însorite ca Malta, Cipru şi Grecia, potrivit informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii pentru ProTv.
Cei mai mulţi, 33.000 de persoane, au ales Germania şi Ungaria, alţi aproape 4.000 în AustriaSpania, circa 2.500 Italia, 500 iau pensia din Grecia, 33 din Cipru şi doar 3 din Malta.
Numărul pensionarilor români peste hotare
Germania – 22.184
Ungaria – 11.321
Spania – 3.966
Austria – 2.891
Italia – 2.485
Franţa – 1.195
Pensia din România, încasată de la statul unde locuiești
Dacă în România abia s-a aprobat posibilitatea ca cine dorește să poată munci până la 70 de ani, în alte state creșterea vârstei de pensionare deja este un fapt.
De exemplu, în Grecia, unde bărbații ies la pensie la 67 de ani, adică lucrează cu doi ani mai mult decât românii.
Dacă vă mutați în străinătate, puteți solicita pensia pentru munca din România la instituția care se ocupă de pensii în țara respectivă.
Toată procedura poate dura câteva luni.
Unde se depun cererile pentru pensie comunitară?
Pentru stabilirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată partială, de invaliditate şi de urmas, persoana indreptatită se adresează unei singure instituţii, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituţiile la legislaţia cărora persoana respectivă a fost supusă.
Cererile se depun la instituţia de la locul de reşedinţă astfel:
– dacă solicitantul locuieşte pe teritoriul unui stat membru cererea se depune la institutia din statul respectiv;
– dacă solicitantul are domiciliul in România, cererea se depune la casa teritorială de pensi de care aparţine cu domiciliul.
Instituţia de asigurări sociale din statul de domiciliu va transmite în celelalte state documentele necesare în vederea stabilirii drepturilor de pensie; comunicarea între instituţii este asigurată prin intermediul formularelor de legătură.
Ce ţări vizează regulamentele europene?
Regulamentele vizează cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene si ale Spaţiului Economic European, după cum urmează:
• Austria; Belgia; Bulgaria; Cehia; Cipru; Danemarca; Estonia; Finlanda; Franta; Germania; Grecia; Irlanda; Italia; Letonia; Lituania; Luxemburg; Malta; Marea Britanie; Olanda; Polonia; Portugalia; Romania; Slovacia; Slovenia; Spania; Suedia; Ungaria; Islanda; Norvegia; Liechstenstein; Elveţia.