Sari la conținut

Apel pentru prezența la vot: ”România nu este a celor de la guvernare și nici a celor din opoziție…”

23/05/2019 11:26

România nu este doar a ta și a vecinului este a noastră… România nu o punem pe pauză 4 ani sau 5… ea și de fapt noi, fiecare dintre noi trăiește și trăim zi de zi… România nu este a celor de la Guvernare și nici a celor din Opoziție… Haideți să nu vorbim despre România ideală și să ne amărâm cu exemplele de ce nu este astfel ci Haideți să o clădim împreună… PRIN NOI ÎNSINE!

Nu mai există un alt 26 MAI 2019 … iar exemplul tău alături de exemplul meu, alături de cel al familiilor noastre, de cel al prietenilor noștri, de cel al vecinilor sau al colegilor nostri este cel care CONTEAZĂ… nu putem aștepta până celălalt va face un pas… dacă-mi doresc România mea, așa cum visez la ea, trebuie să sap și eu, să pun o sămânță de speranță, să o ud zi de zi… și copăcelul meu, lângă copacul lui și al celorlalți va reda pădurea de stejari pe care alții au vândut-o nouă și copiilor noștri.

Să plantezi un pom , să faci un copil și să construiești o casă : se spune ca astea sunt reperele unei vieți de om trăită cu înțeles, coordonatele după care suntem evaluați. Casa noastră e România.

Poate fi foarte greu să schimbi opinia cuiva despre chestiuni politice. Dacă vrem ca ideile noastre să câștige haideți să începem prin a veni la VOT. Participarea la alegeri poate decide alegerile, iar unii analiști susțin că scăderea participării la alegeri i-a costat pe mulți alegerile (precum în 2016 în Statele Unite, când participarea la alegeri a fost extrem de scăzută în rândul DEMOCRAȚILOR, MINORITĂȚILOR și TINERILOR).

În 1989, în urmă cu imediat 30 de ani, părinții noștri și unii dintre noi riscau viața pentru LIBERĂ EXPRIMARE, pentru VOT DEMOCRATIC… am deplâns îndelung pierderea celor dragi și cruzimea acelor momente… dar am uitat așa repede ce am cerut? Nu avem respect pentru aceia dintre noi pe care i-am îngropat atunci? Ei ne-au dat acest drept, această demnitate, această libertate… alături de fiecare dintre noi. 26 MAI 2019 este doar 1 DATA! La fel a fost și 1989 (și ne rugăm la Dumnezeu să nu mai revină vreodată peste acest popor).

Prezența noastră la vot există raportată într-un istoric statistic… când vom scoate acest istoric ce vom spune copiilor noștri, bunicilor noștri pensionari, nouă ca și angajați în această țară, plătitori de taxe și impozite, nouă ca și antreprenori căutând mereu soluții ca prin reușita noastră să dezvoltăm și țara asta în care trăim zi de zi și NU, NU DORIM SĂ PLECĂM! Ce le vom spune? … că eram in vacanta? că eram la gratar? că am dat Like-uri pe Facebook? că am viralizat? că ne-am plâns unii la ceilalți… și după 26 MAI … dar iarăși fără să ne asculte cine trebuie? „Ce să fac dragul tati… ce, crezi că votul meu CONTEAZĂ?” poate pentru ei nu, dar pentru fiul sau fiica ta, pentru tatal sau mama ta, pentru sora sau fratele, pentru prieteni, vecini sau colegi…

DA, clar CONTEAZĂ ! pentru noi TOTI: CONTEAZĂ! Haideți ca ÎMPREUNĂ să ne MULȚUMIM reciproc că am votat! că ÎMPREUNĂ am mers la VOT! că ÎMPREUNĂ a creat o revoluție a VOINȚEI în fața NEPUTINȚEI, A ARONGANȚEI, A ROMÂNIEI LA DOUĂ VITEZE și să demonstrăm și Europei întregi că suntem un EXEMPLU de urmat! Libertatea am câștugat-o cu un preț greu în 1989… după 30 de ani această libertate ne poate reda DEMNITATEA! Împreună clădim ROMÂNIA EXEMPLULUI… pentru că adevărata PUTERE este atunci când DEMONSTRĂM.Noi vom ieși la vot! și TU? Voi posta pe rețelele sociale AM VOTAT imediat ce am fost la vot! Te așteptăm și pe tine!

PE 26 MAI VOTUL TĂU CONTEAZĂ, ALĂTURI DE AL MEU și DE AL LUI, DE AL SURORII, DE AL SOTULUI, DE AL BUNICULUI, DE AL NEPOATEI, DE AL PRIETENULUI, DE AL COLEGEI și de al TĂU… VECINE ! VOTUL NOSTRU CONTEAZĂ ! PE 26 MAI NE VEDEM LA VOT ! ÎMPREUNĂ !

Dragoş Cosmin-Lucian PREDA
Prim-vicepreședinte PACT