Urmare carantinei anunțate de autoritățile austriece în contextul creșterii alarmante a cazurilor de îmbolnăviri cu SARS-COV 2 (Covid-19), vă informăm că începând din 17 noiembrie și până 6 decembrie (inclusiv), activitatea de lucru cu publicul la Secţia Consulară Viena a fost suspendată.
Pentru acordarea de asistență consulară în situații deosebite sau servicii consulare urgente, temeinic justificate, determinate de necesități deosebite (ex.: decese, accidente, acte solicitate de autoritățile locale în contextul epidemiei etc.), personalul Secției consulare stă, în continuare, la dispoziția cetățenilor români.
Informații privind serviciile consulare, programul oficiilor consulare, precum și numerele de telefon la care puteți primi asistență consulară pot fi găsite aici:
http://www.mae.ro/romanian-missions;
https://informatiiconsulare.ro/mae/;
Reluarea programului de lucru obișnuit cu publicul va fi anunțată, atât pe pagina de internet a oficiului consular, cât și prin notificare în contul dumneavoastră de pe econsulat.ro.
Facem apel la înțelegerea dumneavoastră față de această situație excepțională. Vă adresăm rugămintea de a urmări și respecta cu strictețe măsurile impuse de autorități, pentru a vă proteja și a-i proteja pe cei din jurul dumneavoastră.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA