Sari la conținut

Anunț important! Se reia, gradual, activitatea de lucru cu publicul la Secţia Consulară Viena, începând cu data de 18.05.2020

15/05/2020 18:21

În contextul evoluției epidemiei de SARS COV 2 (Covid-19) (Coronavirus), vă informăm că activitatea de lucru cu publicul la Secţia Consulară Viena va fi reluată din data de 18.05.2020, în intervalul orar 8:30 – 14:00, gradual, astfel:

  • Soluționarea cererilor de servicii consulare urgente, care au fost anulate în contextul pandemiei Covid-19, prin notificarea dumneavoastră în contul econsulat.ro, după cum urmează: înscriere certificate de naștere, documente de călătorie, procuri / declarații, eliberarea adeverințelor de renunțare la cetățenia română, certificate / adeverințe de cazier judiciar.
  • Pentru restul serviciilor consulare, activitatea consulară de lucru cu publicul rămâne suspendată.
  • Cu toate acestea, în situația unor urgențe, dovedite cu documente justificative, petenții au posibilitatea de a transmite o solicitare scrisă la adresa de internet a Secției Consulare Viena, care va cuprinde, obligatoriu, următoarele date: numele și prenumele persoanei care solicită programarea, un număr de telefon mobil, argumentarea urgenței, probată prin documente justificative, precum și serviciul consular aferent. Fiecare cerere de programare va fi analizată în mod individual, iar petenții vor fi informați ulterior cu privire la decizia Secției Consulare Viena.
  • Programările, prin intermediul portalului www.econsulat.ro, se vor relua la o data ulterioară, pe care o vom anunța în timp util în a doua jumătate a lunii iunie 2020.
  • Accesul în incinta Secției Consulare Viena va fi permis numai persoanelor care au programare, la data și ora stabilită (adresăm rugămintea să vă prezentați cu 5 minute înainte de ora programării), cu respectarea normelor și recomandărilor autorităților române și austriece privind păstrarea distanței sociale și a regulilor de igienă (este obligatorie purtarea măștii faciale).
  • Este interzis accesul în incinta Secției Consulare Viena persoanelor care au temperatura corporală peste 37.3 grade Celsius, conform normelor în vigoare. Preluarea temperaturii se va realiza cu un dispozitiv special înainte de accesul în incinta Secției Consulare Viena.
  • În funcție de evoluția contextului epidemiologic Covid-19, Secția Consulară Viena va posta informații actualizate cu privire la readaptarea la paramaterii normali a activității consulare cu publicul.

În concordanță cu măsurile impuse de către autoritățile locale, facem apel la înțelegerea dumneavoastră privind situația excepțională și vă adresăm rugămintea de a urmări și respecta în continuare recomandările autorităților locale.

 Depășirea cu succes a acestei situații delicate pentru toți, cu mare grad de expunere, depinde de buna cooperare dintre instituții și cetățeni.

Reluarea programului de lucru normal cu publicul va fi anunțată atât pe pagina de internet a oficiului consular, cât și prin notificare în contul dumneavoastră de pe econsulat.ro.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA