Sari la conținut

NOU! Amenzi pentru cei care nu declară la frontieră sume mai mari de 10.000 de euro

10/11/2021 13:46 - ACTUALIZAT 18/12/2023 17:01

Persoanele care trec prin punctele de frontieră ale României cu sume în numerar egale sau mai mari de 10.000 de euro nu vor mai risca să le fie confiscaţi banii, ci vor risca amenzi cuprinse între 3.000 şi 50.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre ce a fost adoptat în ședința de luni a Guvernului.

Proiectul de act normativ, ce a fost adoptat luni de Guvernul interimar, pune în acord legislaţia autohtonă cu un regulament european privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniunea Europeană, respectiv Regulamentul UE 1.672/2018.

Proiectul de HG armonizează cadrul legislativ şi cu decizia dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la începutul anului trecut în care s-a stabilit că persoanelor care intră sau ies din România şi nu declară sumele depăşesc 10.000 de euro nu le pot fi confiscaţi aceşti bani.

Austria, plata șomajului va fi ANULATĂ pentru cei care nu respectă regula 3G

Valoarea amenzii nu va putea depăși ”60% din valoarea numerarului nedeclarat”

Cei care nu declară sumele egale sau mai mari de 10.000 de euro la trecerea printr-un punct vamal vor putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 3.000 şi 50.000 lei (aproximativ 10.000 euro), aceasta fiind amenda maximă care poate fi stabilită printr-o hotărâre de Guvern, conform OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Totuși, valoarea amenzii nu va putea depăși60% din valoarea numerarului nedeclarat.

Deoarece în proiect se stabileşte o diferenţă importantă între minimul şi maximul amenzii contravenţionale, autoritatea vamală va avea posibilitatea de a individualiza sancţiunea aplicată, putând da o amendă spre valoarea minimă sau cea maximă, în funcţie de pericolul social al faptei.

Pentru aplicarea regulamentului european în ţara noastră va fi necesară şi modificarea documentelor privind declararea sumelor în numerar deţinute, precum şi modelul şi procedura de utilizare a deciziei autorităţii vamale.

Acest lucru se va realiza printr-un ordin ulterior al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală.

un articol avocatnet.ro