Sari la conținut

Ambasadorii UE: „Certificatul de vaccinare nu va fi un pașaport care să garanteze mobilitatea în UE”

15/04/2021 03:47 - ACTUALIZAT 15/04/2021 03:48

Ţările Uniunii Europene (UE) au ajuns miercuri la o poziţie comună pentru a demara negocierile în Parlamentul European asupra certificatului de vaccinare, pentru a putea deveni operativ vara aceasta, mai exact, începând cu luna iunie.

Certificatul „nu va fi o precondiție pentru libera circulație în cadrul UE” și nici un „pașaport” în înțelesul juridic al cuvântului, precizare făcută tocmai pentru a subliniat că nu vor fi discriminate persoanele care nu sunt vaccinate. Țările membre vor decide ulterior individual cum să folosească certificatul, de exemplu dacă-i va scuti pe turiști – cum ar fi în cazul Greciei – de o perioadă de carantină sau alte obligații ținând de regulile sanitare impuse pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus.

Statele membre au stabilit pentru un an durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate.

„În mai puţin de o lună Consiliul a ajuns la o poziţie comună pentru negocierile din Parlament”, a anunţat preşedinţia portugheză a UE, după reuniunea ambasadorilor Celor 27 în faţa instituţiilor desfăşurată miercuri dimineaţă.

Marți, comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, anunța că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie, astfel încât sistemul complet şi reglementările care-l însoţesc să intre vigoare la sfârşitul aceleiaşi luni, odată cu începerea sezonului estival.

Certificatul va include cele trei posibilități: adeverința de vaccinare, rezultatul negativ la un test sau dovada că o persoană a avut boala și s-a vindecat, obținând imunitate.

Comisarul european a precizat că orice cetățean are dreptul să primească, pe hârtie sau în format digital, adeverința de călătorie, iar cine nu se află în cele trei categorii, adică nu a avut COVID-19, nu vrea să se vaccineze sau nu vrea să se testeze va trebui să se supună tuturor restricțiilor din țara în care dorește să călătorească sau „să stea acasă”.

Certificatul verde digital, „pașaportul verde” propus de Comisia Europenă în martie, pentru a facilita libera circulație în condiții de siguranță, va lua în considerare cele patru vaccinuri împotriva Covid-19 autorizate în UE (cele ale Pfizer / BioNTech, Moderna, AstraZeneca / Oxford și Johnson & Johnson), dar „statele membre pot decide să extindă și la cei care călătoresc în UE și care au fost vaccinați cu un alt vaccin”. Este deaschisă astfel calea pentru includerea în certificat și a vaccinurile Sinopharm chinezesc și Sputnik V rus, pentru care au optat deja unele țări ale UE, precum Ungaria. Germania se pregătește de asemenea să producă și utilizeze vaccinul Sputnil V.