Sari la conținut

Al doilea tren cu românce a plecat din Timișoara spre Viena. Trenul este aproape gol

14/05/2020 08:31 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:02

Al doilea tren pus la dispoziţie de autorităţile austriece pentru îngrijitorii români de bătrâni care lucrează în Austria a plecat aseară, din Gara de Nord din Timişoara, anunță Radio Timișoara, transmite timpolis.ro.

Trenul a sosit în Timişoara, în dimineața de 13 mai, de la Viena, cu 41 de muncitori români care şi-au încheiat tura de lucru. Apoi, seara a plecat cu 104 persoane care au contracte de îngrijitori de bătrâni în Austria.

Trenul este aproape gol, în condițiile în care autoritățile au anunțat că sunt disponibile 350 de locuri! Autoritățile austriece au anunțat că este nevoie de 33.000 de îngrijitoare, care se schimbă periodic, deci în total 66.000, din care jumătate ar fi din România.

Transportul a numai 100 de persoane seamănă cu un eșec al mega-operațiunii „trenul special cu românce pentru bătrânii austrieci”. Autoritățile austriece au încercat să prezinte trenul special ca pe un succes și o rezolvare a problemei acute a lipsei de personal de îngrijire 24 din 24.

Costul unui drum se ridică la 270 de euro, sumă în care intră transportul, testul pentru Covid-19 care va fi realizat în Austria, masa şi cazarea obligatorie de o zi. Cei găsiţi pozitiv sunt nevoiţi să stea 14 zile în carantină.

În Gara de Nord din Timișiara au fost prezenţi şi inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Timiș, care au făcut triajul epidemiologic al celor care urmau să urce în tren. Trenul a fost dezinfectat și au fost luate toate măsurile pentru respectarea normelor de protecție.

În dimineața zilei de 17 mai urmează să sosească la Timişoara un nou tren din Austria, care va aduce în ţară muncitorii care şi-au încheiat tura de serviciu şi care, conform protocolului, vor intra în carantină instituţionalizată, pentru 14 zile. 

Seara, trenul va pleca din gara de Nord în direcţia Viena cu alţi români care au angajamente în Austria.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA