Sari la conținut

Aeroportul Sibiu reia zborurile spre Viena, din iulie, vor fi operate de Austrian Airlines

25/06/2020 09:23

Aeroportul Internațional Sibiu reia din luna iulie cursele regulate către și dispre Viena și Stuttgart, urmare a actualizării de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență a listei cu statele din ”zona verde”, care sunt exceptate de la măsura izolării și carantinei.

Potrivit reprezentanților AIS, zborurile cu destinația Viena și Stuttgard vor fi operate de companiile Austrian Airlines și Blue Air.

”Compania Austrian Airlines a anunțat reluarea zborurilor spre Viena cu o frecvență de zboruri săptămânale în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, începând cu 7 iulie. Compania Blue Air a anunțat reluarea zborurilor spre Stuttgart cu o frecvență de 3 zboruri săptămânale în zilele de luni, miercuri și vineri, începând cu 1 iulie”, a declarat pentru StirideSibiu Alexandra Păcurar, purtătorul de cuvânt al aeroportului.

Din a doua jumătate a lunii iunie, Aeroportul Sibiu a reluat o parte din cursele regulate, în prezent fiind operate zboruri către 5 astfel de destinații din Europa.

”Începând cu data de 17 iulie, au fost reluate operațiunile aeriene pe curse comerciale regulate spre un număr de 5 destinații din Germania, respectiv Memmingen, Dortmund, Karlsruhe, Nurnberg și Frankfurt Hahn”, a mai precizat Păcurar.

Odată reluată activitatea, Aeroportul Sibiu a suspendat șomajul tehnic acordat angajaților.

”De la reluarea zborurilor, măsura șomajului tehnic a fost suspendată. În contextul pandemic actual una dintre măsurile de asigurare a distanțării sociale a fost cea de acordare a concediilor de odihnă aferente anului 2020”, a precizat reprezentantul regiei sibiene.

Din cauza anulării zborurilor, pe durata starii de urgență, Aeroportul Sibiu și-a redus activitatea până la 95%.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

https://ziarulromanesc.es/spania-dezastru-pentru-producatorii-de-vin-vanzarile-au-scazut-cu-aproape-40/
Etichete: