Aeroportul din Viena și-a crescut veniturile cu 85% în primele nouă luni ale anului 2022, datorită unui nou apetit pentru călătorii. Aeroportul din Viena și-a revenit după criza de la Corona. Compania operațională listată la bursă și-a majorat cifra de afaceri cu până la 508 milioane de euro.
Profitul net a crescut la 109 milioane de euro, după ce în aceeași perioadă din 2021 compania a fost tot pe minus.
Pentru întregul an, Comitetul executiv se așteaptă la 23 de milioane de pasageri și la un profit anual de 115 milioane de euro la Viena. Consiliul de administrație intenționează să distribuie cel puțin 60 % din profit sub formă de dividende acționarilor săi.
Citește și: Un investitor din Caraibe vrea să ”înghită” Aeroportul din Viena. Directorul general: ”Recomandăm acționarilor să nu accepte oferta”
Aeroportul din Viena și-a crescut enorm veniturile
”Pasagerii și companiile aeriene s-au întors”, a precizat joi consiliul de administrație într-un comunicat. Cererea de călătorii crește din nou, în ciuda crizei climatice.
Într-adevăr, pasagerii au revenit în ciuda crizei climatice și a inflației alimentate de prețurile ridicate ale energiei. „După o vară puternică, cu un număr de pasageri care a atins aproape 90% din nivelurile de dinainte de criză. Toamna se desfășoară bine. În octombrie 2022, am înregistrat 2,4 milioane de pasageri, față de 2,8 milioane în octombrie 2019″, a declarat directorul general Julian Jäger.
Aeroportul din Viena va fi neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 începând cu 2023.
„Revigorarea călătoriilor a continuat în al treilea trimestru din 2022, veniturile și profitul net au crescut semnificativ, iar compania este practic fără datorii înainte de începerea unor noi investiții majore”, a declarat Günther Ofner, membru al consiliului de administrație.
Aeroportul se promovează ca fiind deosebit de ecologic de când a construit o mare instalație fotovoltaică. Criticii acuză aeroportul de „greenwashing”. După cum explică Ofner, producția de energie solară urmează să fie dublată la 45 de hectare. Ceea ce ar face din nou ca centrala să fie cea mai mare din Austria. „Din ianuarie 2023, Aeroportul Viena își va desfășura operațiunile într-o manieră neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2, devenind astfel unul dintre primele aeroporturi ecologice din Europa”, a declarat Ofner.
surse: Vienna.at, ZiarulRomanesc.at