Sari la conținut

Aceste bancnote euro care circulă în UE nu pot fi acceptate, reprezintă o problemă tot mai serioasă

03/03/2023 15:18 - ACTUALIZAT 27/03/2023 17:53

Aceste bancnote euro nu pot fi acceptate – Banca Centrală a Germaniei a emis un comunicat în care avertizează împotriva bancnotelor euro care nu pot fi schimbate sau plătite nicăieri.
Potrivit Bundesbank, aceste bancnote circulă în prezent în întreaga Uniune Europeană, deci înclusiv în Austria, și reprezintă o problemă serioasă pentru consumatori, comercianți și instituții financiare.

Citiți și: Aceste bancnote trebuie schimbate până la 14 ianuarie 2023, nu veți mai putea cumpăra cu ele

Aceste bancnote euro nu pot fi acceptate

Bundesbank avertizează împotriva acceptării bancnotelor euro contrafăcute. Într-un comunicat oficial, Banca Centrală a Germaniei a informat că anul trecut au fost înregistrați semnificativ mai mulți bani falși decât în anul precedent. În total, un număr de 44.100 de bancnote euro contrafăcute, cu o valoare nominală de 2,7 milioane de euro, au fost retrase din operațiunile de plată din Germania.

Acest lucru înseamnă că numărul de bani falși a crescut cu 5,2% față de anul precedent. Volumul de bani falși a crescut în întreaga zonă euro în 2022. În total, au fost înregistrate 376.000 de bancnote false. Acest lucru corespunde unei creșteri de 29.000 de bucăți (+8,4%) în comparație cu anul precedent.

Citiți și: Falsificator prins la Viena cu 12.000 de bancnote false în valoare de aproximativ 1.500.000 de euro

Cea mai falsificată bancnotă

Bancnota de 50 de euro a fost cea mai falsificată și a reprezentat aproximativ 40% din totalul bancnotelor contrafăcute înregistrate, în timp ce bancnotele false de 20 de euro au ocupat locul al doilea, cu 23,6%. Prejudiciul cauzat zonei euro de banii falși s-a ridicat la 21,5 milioane de euro, mai mare decât în 2021. (17,5 milioane de euro).

Banca Centrală a Germaniei îndeamnă populația să verifice elementele de siguranță de pe bancnote. Acestea disting banii adevărați de cei falși. „Oricine acceptă bani falși și îi recunoaște după un anumit timp este prejudiciat din mai multe motive. Nu primește despăgubiri, iar oricine predă cu bună știință bani falși este pasibil de urmărire penală conform legii”, avertizează poliția germană.

Citiți și: Bunătatea unui tânăr din Austria, răsplătită cu o bancnotă românească scoasă din circulație

Infractorii riscă o pedeapsă de cel puțin un an de închisoare (conform secțiunii 147 din Codul penal). Dacă bănuiți că ați acceptat din greșeală bani falși, anunțați imediat poliția. Cel mai bine este să puneți bancnotele într-un plic, astfel încât ofițerii să poată lua amprentele digitale de pe ele.

surse: Bundesbank, ZiarulRomanesc.at

Etichete: