Sari la conținut

Accident grav în Austria, un microbuz cu NOUĂ ROMÂNI s-a răsturnat după ce s-a lovit de un camion, 7 ambulanțe și 65 de pompieri și paramedici au intervenit

03/10/2020 16:23 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:45

Nouă români au fost victimele unui accident în Austria, trei dintre ei fiind în stare gravă la spital. Mașina în care călătoreau, un microbuz, s-a lovit de un TIR și apoi s-a răsturnat. 65 de salvatori au intervenit la locul accidentului cu cei 9 români. Șoferul microbuzului era un român în vârstă de 32 de ani.

A fost declanșat planul roșu de intervenție și 65 de pompieri și paramedici, din 7 echipaje, au intervenit la locul unui accident cu 9 români victime. Microbuzul în care aceștia călătoreau și care se întrepta spre Salzburg s-a răsturnat după o coliziune cu un camion, fiind avariat serios, vineri noaptea, în jurul orei 00:30.

”Un român în vârstă de 32 de ani și-a condus camioneta, cu alte opt persoane din România, în direcția Salzburg. A existat o ușoară coliziune cu un vehicul greu la joncțiunea Haid, din motive necunoscute, condus de un cetățean sârb, ăn vârstă de 41 de ani. Vehiculul șoferului de 32 de ani a derapat, a lovit balustrada din dreapta, s-a rostogolit și s-a răsturnat, rămânând pe plafon, grav deteriorat. În accident, trei ocupanți ai autoutilitarei au fost răniți. Au fost duși la UKH și la Kepler Uniklinikum Linz.”, a anunțat poliția, scrie observatornews, care citează laumat.at.

Crucea Roșie a venit cu șapte ambulanțe, a relatat Wolfgang Rabeder, ofițer de serviciu de la Crucea Roșie Linz-Land. Autostrada Wels a fost închisă timp de aproximativ trei ore între joncțiunea Haid și joncțiunea autostrăzii Weißkirchen an der Traun, în direcția Passau.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA