Revoltător! O femeie din Slatina a trăit momente groaznice, fiindu-i amputat un picior, din cauză că medicii au refuzat să o trateze pentru că era infectată cu coronavirus. Într-un final, a ajuns la un spital din București, dar era prea târziu. Doctorii au fost nevoiți să-i amputeze gamba dreaptă.
În iulie, femeia s-a prezentat la UPU a Spitalului Județean Slatina, unde a fost testată pozitiv cu coronavirus. La câteva zile distanță, a început să aibă dureri insuportabile la piciorul drept și, logic, a cerut sprijinul medicilor. Aceștia, însă, au refuzat-o pe motiv că era purtătoare de COVID-19.
Trei zile mai târziu, femeia a fost, din nou, testată pentru coronavirus și cum rezultatul a fost negativ, medicii au externat-o, deși durerile de la picior erau groaznice. Într-un final, a ajuns la Spitalul Universitar București, iar în urma operației i-a fost amputată gamba dreaptă. Femeia a sesizat autoritățile.
„Din conţinutul actului de sesizare a rezultat că la data de 06.07.2020, persoana vătămată S.S. în timp ce se afla internată la Spitalul Judeţean Slatina, judeţul Olt, a fost testată pentru Covid-19, rezultatul fiind pozitiv, iar în data de 12.07.2020, aceasta a început să manifeste dureri puternice la piciorul drept şi a solicitat cadrelor medicale ajutor, iar cadrele medicale au manifestat neglijenţă în tratarea acesteia în contextul Covid-19.
În data de 15.07.2020, persoana vătămată a fost din nou testată pentru Covid-19, rezultatul fiind negativ, iar în data de 16.07.2020, persoana vătămată a fost externată, deşi acuza în continuare dureri de picior, motiv pentru care în data de 21.07.2020, aceasta a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost amputată gamba dreaptă.
De asemenea persoana vătămată S.S., a mai reclamat că angajatorul T.A. S.A Slatina, nu a luat măsurile legale necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă deşi în unitatea acestora erau mai multe cazuri de angajaţi testaţi pozitiv de Covid-19″, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA