Sari la conținut

Rusia ATACĂ Ucraina: „Putin a lansat o INVAZIE la scară largă”

Etichete:
24/02/2022 05:16 - ACTUALIZAT 24/02/2022 05:25

A început războiul. Rusia atacă Ucraina cu avioane, tancuri și nave militare. A început debarcarea rusă în portul Odesa. Explozii în Kiev, Odesa, Harkov și în estul Ucrainei.

Vladimir Putin a anunţat că Rusia va desfăşura o „operaţiune militară specială” în Ucraina, relatează Reuters.

„Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia.

Putin a avertizat că toată responsabilitatea pentru orice eventuală vărsare de sânge va fi pe conştiinţa guvernului ucrainean şi a spus că este încrezător că militarii ruşi îşi vor face datoria.

Citiţi şi: Ameninţări din Rusia: „În curând veţi plăti 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz”

Rusia atacă Ucraina. Operațiune militară completă

Potrivit ultimelor informații, a început operațiunea de debarcare a forțelor ruse în Marea Neagră și Marea Azov, spun surse din Ministerul Apărării din Ucraina pentru Interfax.

Operațiunea militară a Rusiei pare una completă, cu atacuri de artilerie, atacuri aeriene și debacarea forțelor ruse în Odesa și Mariupol. Operațiunea militară a început chiar în timpul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU.

Relatările jurnaliștilor și ale martorilor oculari, așa cum reies din postările de pe rețelele sociale, sugerează ca armata rusă atacă Ucraina simultan din nord, est și sud. Corespondentul The Guardian la Kiev, Luke Harding, citează comandamentul armatei Ucrainei care susține ca rușii ataca ținte militare.

Un avion de luptă rus efectuează lovituri aeriene asupra bazelor brigăzilor 25 și 93 ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk.

Kievul ar fi atacat cu rachete balistice. De asemenea, la granița cu Crimeea a fost atacată o bază militară ucraineană.

„Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina”, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei.

https://twitter.com/WW32022/status/1496694615340204043?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1496694615340204043%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fstiri%2Factualitate%2Flive-update-rusia-a-inceput-razboiul-in-ucraina-focuri-de-arma-in-apropierea-principalului-aeroport-din-kiev.html

Sute de răniţi. Zelensky: Impunem starea de război

Ministerul de Interne ucrainean spune că la nivel național sunt sute de răniți în urma atacurilor, potrivit CNN.

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avut o primă reacție după atacul Rusiei și le-a transmis cetățenilor ucraineni să își păstreze calmul și să rămână  în case. Acesta a anunțat că va fi impusă starea de război.

Criza din Ucraina. Viktor Orbán: Ungaria sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei

Iohannis: „Condamn cu putere, în numele României, agresiunea militară a Rusiei”

Președintele Klaus Iohannis a condamnat „în numele României” atacul armat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și anunță o reacție puternică a comunității internaționale, cu costuri mari pentru Moscova.

„Condamn cu putere, în numele României, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, o nouă încălcare foarte gravă a legilor internaționale, a suveranității și integrității Ucrainei. Această agresiune va atrage o reacție puternică din partea comunității internaționale, cu consecințe majore și costuri mari”, a transmis președintele Klaus Iohannis joi dimineață pe Twitter, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis asigură toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice și consulare, este pregătită să ofere asistența consulară necesară.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că cetățenii României, ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanții de securitate din istoria sa. „Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă”, a transmis Palatul Cotroceni.