Un român a fraudat firme din Austria cu peste 300.000 de euro, dar extrădarea sa a fost amânată, scrie Adevărul.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a scăpat, temporar, de arest preventiv şi predare către autorităţi judicare din Austria pe motiv că este cercetat în Alba pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie.
F. Liviu este ”beneficiarul” unui mandat european de arestare după ce ar fi delapidat în Austria peste 300.000 de euro de la mai multe societăţi. Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât în 15 mai 2020 punerea în executare a mandatului de arestare, dar a amânat predarea persoanei solicitate până la soluţionarea dosarului penal din România.
”Persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă inclusiv cea care afectează interesele financiare ale Comunităţilor Europene în sensul, pedepsită cu închisoare de maxim 10 ani. S-a reţinut, în fapt, în sarcina acestuia, că a deviat sau a diminuat activele de la mai multe companii, provocând pierderi de peste 300.000 Euro.
Mai mult în calitate de angajator, este acuzat pentru înregistrarea repetată a persoanelor individuale în sistemul de securitate socială ştiind că această contribuţie nu va fi plătită complet şi nici nu a plătit contribuţiile rezultante de asigurare socială.
De asemenea, în calitate de director al companiei, a comis infracţiunea de fraudă repetată pretinzând că societatea lui poate şi doreşte să plătească facturi, păcălind astfel mai multe companii pentru furnizarea combustibilului, livrări şi servicii”, se precizează în conţinutul hotărârii de la Curtea de Apel.
Bărbatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 15 zile, dar a fost eliberat după ce instanţa a decis amânarea predării către autorităţile austriece.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA