Sari la conținut

A doua întâlnire a oamenilor de afaceri români din Viena: ”Un succes!”

01/11/2021 11:28 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:26

Vineri, 29 octombrie, a avut loc la Viena cea de-a doua întâlnire a oamenilor de afaceri români din Austria, inițiativă care a dublat numărul participanților față de prima întâlnire. La eveniment a fost prezent și un reprezentant al Ambasadei României la Viena.

Întâlnirea a fost organizată, ca și în urmă cu o lună, de Mariana Blîndu, managerul firmei Marbliss din Viena iar locul de întâlnire a fost pus la dispoziție de restaurantul Casa Românească, în sala de evenimente a localului.

Prima întâlnire a oamenilor de afaceri români din Viena: ”Ne-am reunit într-un cadru cu aceleași interese și aceeași viziune”

Dacă în urmă cu o lună s-au prezentat circa 20 de persoane, de această dată numărul aproape s-a dublat, 36 de antreprenori dar și persoane care doresc să-și deschidă o afacere în Austria, răspunzând invitației lansate de organizatori pe rețelele de socializare și în presă.

”Ideea pe care am lansat-o e utilă

”Ne bucură nespus de mult faptul că numărul persoanelor prezente a fost aproape dublu față de prima întâlnire. În afara celor prezenți au fost multe persoane care ne-au contactat telefonic sau prin mesaje, care și-au dorit să fie prezente, dar din diferite motive nu au putut veni.

Chiar și așa, a fost un succes! Asta ne face să credem că ideea pe care am lansat-o e bună, e utilă și că are șanse de a deveni un punct de referință pentru antreprenoriatul românesc din Austria”, ne-a declarat Mariana Blîndu, organizatoarea evenimentului.

Au fost prezente persoane care dețin firme sau companii din domeniul construcțiilor, gastronomiei și turismului, asigurări și credite precum și diferite servicii: curățenie, montaje, artizanat.

A existat și un număr important de persoane care deși nu dețin nicio activitate, au dorit să afle amănunte despre posibilițile care există și modurile legale de înființare și derulare a unei activități comerciale.

Văd la acest eveniment oameni entuziaști

”Am venit aici cu mare nerăbdare pentru a cunoaște oameni care au activități în Austria, pentru a asculta problemele cu care se confruntă și modalitățile de înființare și derulare a unei afaceri. Văd la acest eveniment oameni entuziaști, dornici să împărtășească din experiența lor și asta mă bucură enorm”, a declarat o participantă.

În prima parte, toți cei prezenți au avut ocazia să vorbească despre activitățile pe care le au sau despre intențiile și ideile pe care doresc să le dezvolte. ”Am avut o afacere în România pe care am închis-o datorită situației nu tocmai propice. Am ales să vin cu familia în Austria și cred că aici îmi voi putea redeschide activitatea. Și am nevoie de sfaturile dumneavoastră”, a declarat o altă participantă.

La eveniment a fost prezentă și doamna Adi-Cristina Mitea, de la secția economică a Ambasadei României în Austria, care a felicitat organizatorii pentru inițiativă.

”Mă bucur să vă cunosc și să vă felicit pentru idee. E o foarte bună oportunitate de a vă cunoaște, de a vă putea împărtăși din experiența dumneavoastră. Comunitatea românească din Austria s-a mărit foarte mult în ultimii ani iar dezvoltarea antreprenoriatului e un lucru inevitabil. Doar unindu-vă forțele puteți crea o rețea care să aducă avantaje pentru toată lumea.”, a declarat ea.

”Misiunea diplomatică de la Viena vă poate ajuta în diferite moduri, cu mare plăcere, dar pentru a crea diferite legături cu autoritățile sau instituțiile din Austria ar fi de preferat să existe un grup constituit legal.

Pentru alte întâlniri v-am putea invita chiar și la sediul ambasadei, apoi, în funcție de amploarea pe care o va lua vom putea organiza diferite seminarii pe teme de legislație și economie, care v-ar ajuta în activitățile dumneavoastră”, a completat Cristina Mitea.

În finalul întâlnirii, invitații au putut vorbi despre problemele cu care se confruntă precum și despre faptul că prezența românească în unele instituții austriece este aproape zero.

Toate comunitățile au reprezentanți în camerele de comerț de aici, numai noi, românii, lipsim. Aș dori să vă întreb, câți dintre dumneavoastră au votat pentru reprezentanții în Camele de Comerț din Austria. Trebuie să schimbăm puțin atitudinea față de aceste lucruri și să ținem cont că suntem o comunitate foarte mare, care nu-și permite să lipsească.”, a declarat o altă participantă.

La final, s-a stabilit data următoarei întâlniri, 26 noiembrie și crearea cadrului legal pentru constituirea ”Clubului Oamenilor de Afaceri Români din Austria”.

Andi Rădiu

Partener media: Ziarul Romanesc Austria