Tânărul muzician Ciprian Porumbescu se afla în al doilea an de studiu la Viena, iar în viața lui a apărut recent poate cea mai grea povară, momentul când află că nu poate să o aibă pe Berta Gorgon de soție, deoarece familia domnișoarei nu putea să își încalce princiipiile religioase de “a-și da copila unui preot ortodox”. Acest motiv era pe lângă acela al bolii de plămâni a lui Ciprian, deja cunoscută și de părinții Bertei.
Chiar dacă în Noiembrie primește tragicul răspuns “de a se arunca în brațele celei de a doua iubite, căutând mângâierea în muzică”, Ciprian ii scrie Bertei o ultimă scrisoare.
Deoarece ea avea ziua de naștere pe data de 14 Martie, se folosește de ocazie și îi scrie această scrisoare de felicitare, în care îi destăinuie cu atâta gravitate, dar cu reținere, iubirea lui față de ea. (din notițele lui în jurnal: “Am felicitat-o de ziua ei de naștere. O, Doamne, parcă este nevoie de un astfel de pretext pentru a-i dori ce poate fi mai bun? Pentru mine fiecare zi este ziua ei, căci în fiecare zi mă gândesc la draga mea, urându-i sănătate și numai bine. “)
Iată textul scrisorii:
“Viena, la 14 martie 1881
Prea scumpa mea Domnișoară,
Te rog să nu fii supărată dacă te mai plictisesc. Închipuie-ți că ar mai fi timpurile bune din trecut, când stăteam atât de naivi față în față și dacă ai numai puțină bunătate, atunci vei primi cele ce urmează ca un semn al stimei și considerației mele profunde pe care ti-o păstrez ca pe niște interpreți slabi ai urărilor mele de fericire la serbarea zilei d-tale de naștere.
Drumurile noastre să se despartă oare?
Ale mele sunt de acum inainte posomorâte și neconsolate și numai gândul la d-ta aruncă o scânteie luminoasă asupra tristei mele existențe. Totuși eu am împlântat steagul speranței pe drumul meu și dacă Dumnezeu nu mă va părăsi, se va putea schimba încă totul spre bine. Să dea Dumnezeu, stimată domnișoară, să poți urmări scopurile d-tale netulburată și nesinchisindu-te de mine; dacă însă se va ivi vreodată totuși o vreme mai fericită, nu mă îndoiesc că nu vei ezita să faci ceea ce-ți vor cere inima și mintea, ca fapta cea mai cuminte.
O, dacă aș putea să-ți scriu cât se poate de mult, dar și așa mă tem că am mers prea departe, și deoarece nu pot ști cine își va mai arunca privirile asupra scrisorii mele, trebuie să închei, însă totuși cu o rugăminte.
Dacă vei mai fi încă la Rădăuți, și mai ales dacă îți va fi posibil, atunci doresc să-mi scrii. Cea mai strictă și sacră discreție va feri scrisoarea d-tale de privirile oricărui om. Din gura și de mâna d-tale aș vrea să aflu părerea d-tale asupra soartei mele, sentința d-tale proprie și liberă să determine ce am să aștept, ce am de sperat.
Mai mult nu pot scrie.
Fă ceea ce crezi că e bine și în vreme ce te rog încă odată să primești insistența mea cu obișnuita-ți bunătate și indulgență, semnez cu cel mai adevărat și sincer devotament,
al d-tale Ciprian,
care te iubește infinit de mult.
P.S. Dacă ar fi să ai neplăceri din cauza cadoului, atunci distruge-l. “
Pe lângă scrisoare, are ideea de a-i face cadou un album cu trei compoziții de ale sale: Resignation, Ich liebte dich și Du bist wie eine Blume, toate trei compuse in urma durerii provocate de răspunsul primit cu doar patru luni in urmă. Albumul era special conceput, având coperțile legate în catifea roșie, iar pe copertă aplicate inițialele numelui iubitei, frumos executate.
A făcut sacrificii pentru a procura acest album, dar dragostea lui puternică parca a acoperit orice neajuns. În jurnalul său este notat:
“ Mi-am amanetat pantalonii și lanțul și mă duc la legătorul de cărți să iau albumul, care însă nu este încă gata. Îmi petrec timpul până spre prânz la Epaminonda și Hadwiger, unde mănânc un gulaș, mâncare de prânz obligatorie de circa 5-6 zile; mă întorc din nou la legătorie. În sfârșit e gata albumul.“
Tot în jurnal își notează neliniștea interioară de care era încercat. Aici poate să își descrie sincer și clar realitatea în care trăia. Tânărul îndrăgostit pare lipsit de speranță și dezamăgit de cele ce vor urma, total contrar tonului din scrisoare unde tânjea după o schimbare a situației.
“Oare îmi va răspunde? Mă îndoiesc. Nici nu știu dacă îmi va primi darul și dacă nu cumva, mâini dușmane nu vor interveni pentru a ne ține departe unul de altul. Predau după masă pachetul la poștă, nu fără oarecare strângere de inimă în așteptarea întâmplărilor ce vor veni. “
Așa se sfârșea una dintre cele mai zbuciumate zi din viața tânărului student la Viena. Ceea ce a urmat a decis traseul vieții lui scurte.
Bibliografie:
- Manuscrisele scrisorilor din Colecția Muzeului Suceava.
- Nina Cionca “Ciprian Porumbescu – o viața, o epoca, un ideal”, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucuresti 1974
- Paul Leu “Ciprian Porumbescu – Monigrafie”, Muzeul Suceava 1972
Ruben Doran
14 Martie 2019, Viena
