in

Victime ”de lux” ale pandemiei: austriecii de la Swarovski renunţă la 1.000 de posturi, cifra de afaceri mai mică cu 35%

Producătorul austriac de bijuterii Swarovski şi-a anunţat marţi intenţia de a renunţa la alte 1.000 de posturi din cele 4.600 de posturi care există în prezent la sediul său central, ca răspuns la competiţia intensă şi pierderile provocate de pandemia de coronavirus, transmite agenţia APA. În anul 2019, Swarovsky figura pe locul 4 într-un top al celor mai bogate firme austriece, cu o cifră de afaceri de 3,46 miliarde.

Cele 1.000 de posturi se adaugă unui prim val de restructurări anunţate la finele lunii iunie, când Swarovski a informat că va elimina 600 de posturi la nivel mondial, dintre care 200 la centrul său istoric de la Wattens, în apropiere de Innsbruck, ca urmare a scăderii cererii în SUA şi Asia.

Aceste concedieri sunt “dureroase dar inevitabile”, a declarat preşedintele Swarovski, Robert Buchbauer. Potrivit acestuia, în 2020 cifra de afaceri a companiei ar urma să scadă cu aproximativ 35% sub pragul de două miliarde de euro.

Potrivit unui program de restructurare, grupul Swarovski intenţionează să îşi unească sub o singură umbrelă diferitele sale afaceri, care includ, bijuterii, accesorii pentru locuinţe şi parcul de distracţii Swarovski Kristallwelten, la cartierul său general din Watten, provincia Tyrol.

Grupul are 34.500 de angajaţi la nivel mondial şi produce în special bijuterii în Austria, India, Thailanda, Vietnam, Serbia şi SUA. Produsele sale sunt vândute în aproximativ 170 de ţări. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Muncitor român forestier, ucis într-o pădure din Stiria, un copac înalt de 30 de metri nu a căzut în direcția calculată

Decizie surpriză a Curții Constituționale din Austria: unele măsurile ale Guvernului în timpul pandemiei AU FOST ILEGALE