in

România deschide granițele și aplică masive măsuri de liberalizare a vieții publice și de repornire a economiei

Premierul român Ludovic Orban a anunțat vineri, 12 iunie, faptul că România scoate carantina pentru cetățenii care intră în țară venind din țări cu risc mic de infectare cu Sars-Cov 2. Fiecărei țări i se va acordă câte un coeficient (adică un fel de notă) și atunci când coeficientul va fi mic, se va ridică măsură carantinizarii pentru persoanele care intră în România, venind dintr-o asemenea țară, considerată sigură din punct de vedere pandemic.

Deși întâlnirea guvernanților români a avut loc deja vineri, 12 iunie, premierul a declarat faptul că hotărârea de prelungire a stării de alertă va fi adoptată abia săptămâna viitoare.

Să vedem însă ce vom avea voie să facem în România, începând cu data de 15 iunie?

– deoarece sălile de fitness se vor redeschide, se va putea merge din nou la sala, însă cu reguli stricte de distanţare;

– vom putea merge din nou la cumpărături la mall, deoarece mall-urile se redeschid, dar fără zonele de restaurante şi fără locurile de joacă pentru copii;

– vom putea organiza din nou evenimente private, cum ar fi zile de naștere, nunți, botezuri, aniversări etc., dar cu restricţii legate de numărul participanților: cel mult 20 de persoane în interior şi 50 în exterior;

– creşele, grădiniţele și instituțiile after-school private vor avea voie să deschidă, însă nu în mod obligatoriu, decizia așadar, va aparţine patronilor;

– vom putea merge din nou la piscină, însă numai la bazine în aer liber și cu respectarea distanţării sociale şi a măsurilor speciale de igienă.

-instituțiile de tratament balnear se redeschid și ele

-loteria, jocurile de noroc și casele de pariuri își vor relua activitatea

De asemenea, se va permite creşterea numărului de la 3 persoane la 6, pentru activităţile sportive şi recreative care se desfăşoară în aer liber.

Închise mai rămân încă cinematografele, sălile de jocuri, restaurantele şi locurile de joacă din mall-uri, așa cum am menționat mai devreme, iar purtarea măştii de protecţie, regulile de distanţare şi termoscanarea rămân obligatorii.

Prim-ministrul român a mai menţionat faptul că, odată cu încheierea anului școlar, va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada şcolii și care a permis că unul din părinți să poată să stea acasă cu copiii, beneficiind de plata a 75% din salariu.

Cu privire la zboruri şi restricţiile de călătorie, se poartă încă discuții. Deocamdată, în România nu s-a luat o decizie, dar Comisia Europeană a recomandat deja ridicarea tuturor restricţiilor de călătorie din interiorul Uniunii Europene începând cu dată de 15 iunie.

text și video Isabela Buchholz

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

românii izolare Austria

Românii care se întorc din Austria scapă de izolare. Avertismentul autorităţilor: «O ţară inclusă pe lista de relaxare nu este obligatoriu să rămână acolo»

Austria, pași mari către normalitate: s-a ridicat obligativitatea măștii, liniile aeriene austriece își vor relua zborurile