in

Kurz crede că ajutorul acordat de UE după pandemie trebuie să se îndrepte spre cele mai sărace state, inclusiv România

Ajutorul financiar acordat de Uniunea Europeană după pandemie trebuie să se îndrepte, prioritar, spre cele mai sărace state membre, afirmă cancelarul Austriei, Sebastian Kurz. Declaraţia vine în contextul în care, în planul actual, principalele beneficiare ar fi Italia, Spania sau Polonia.

El nu a nominalizat nicio ţară dar, potrivit statisticilor europene, România se numără printre cele mai sărace ţări membre, după produsul intern brut pe cap de locuitor. Austria face parte din grupul „frugalilor”, ţări cu contribuţie netă mare la bugetul european, care solicită limitarea şi condiţionarea asistenţei financiare.

Comisia Europeană a propus un ajutor total de 750 miliarde de euro. Subiectul va fi negociat săptămâna viitoare la primul summit european cu prezenţă fizică, de la începutul pandemiei.

Comentariile sale survin înaintea summitului special al UE de la 17-18 iulie, în perspectiva căruia mulţi speră prefigurarea unui acord asupra pachetului post-pandemie propus de Comisia Europeană în valoare de 750 miliarde de euro, între care 500 de miliarde sub formă de granturi şi 250 de miliarde împrumuturi menite să contribuie la refacerea economică a ţărilor membre.

Austria, alături de Danemarca, Olanda şi Suedia – reprezentând aşa-numitul grup Frugal Four, sau cei patru austeri – ar prefera ca banii să fie acordaţi mai curând sub formă de împrumuturi şi să fie condiţionaţi de reforme economice.

„Condiţionarea este necesară pentru ca banii să nu servească doar la astuparea unor găuri din buget”, a explicat cancelarul austriac, menţionând că ar dori ca ţările care primesc ajutor să îl ramburseze măcar parţial.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Like
Follow
state europene interzic restricţii

Paria Europei? 20 de state impun RESTRICŢII sau interzic accesul românilor pe teritoriul lor

Român de 48 de ani, fost în Legiunea Străină, arestat după mai multe spargeri în Austria Inferioară. Locuia ascuns în pădure