in

Guvernul austriac pregătește o mărire a ajutorului de șomaj de 300 de euro, îngrijitoarele pot lua bonus până la sfârșitul anului

Luna iunie a acestui an este luna în care s-au luat foarte multe măsuri de revenire la normal a vieții publice și de repornire a economiei după restricțiile din pandemie, atât în Austria cât și în celelalte țări din Europa și din întreaga lume. Ca măsuri sociale se preconizează o mărire a ajutorului de șomaj cu 300 de euro și posibilitatea îngrijitoarelor de a încasa bonusul de 500 de euro până la sfîrșitul anului.

Ieri, vice-cancelarul austriac Werner Kogler, a declarat presei austriece că guvernul dorește să ridice ajutorul de șomaj al celor care în perioada pandemiei au fost cel puțin două luni șomeri, cu minimum 300 de euro pe lună și cel puțin până la sfârșitul anului 2020, dacă nu și mai mult, în funcție de ceea ce se hotărăște la nivel guvernamental. Inițial se propusese că persoanelor care și-au pierdut munca în criza Corona, să le fie acordat un ajutor unic în valoare de 450€.

În privința îngrijitoarelor de bătrâni, perioada luată în considerare pentru ca acestea să poată primi bonus în valoare de 500€ se prelungește și după deschiderea granițelor, adică până la 31 decembrie 2020.

Tot vice-cancelarul austriac Werner Kogler, în dubla sa calitate de ministru al sportului a declarat presei austriece că, începând cu luna iulie, ba chiar se speră de la  1 iulie, manifestările sportive în aer liber, indiferent de natura lor, adică și sporturile de contact, vor fi din nou permise. Vor putea avea loc din nou meciurile de fotbal, de rugby, fotbal american etc. 

Așa cum am informat deja, Austria a deschis de curând granițele cu foarte multe țări. Totuși, atenție, pentru cei care intră în Austria venind din Portugalia, Suedia sau Marea Britanie, se cere încă test negativ Corona sau se intră în carantină 14 zile, datorită situației pandemice din aceste țări.

text și video Isabela Buchholz

Austria, român de 43 de ani, mort în accident rutier, strivit în mașina pe care a răsturnat-o pe câmp

Medicii români tortură Avocatul poporului

Medicii români, verificaţi pentru tortură. Avocatul Poporului acuză: Spitalele au ajuns locuri de detenţie