in

Nouă tone de deșeuri trimise din Austria pentru o firmă din Neamț, blocate la frontiera română

Un al doilea transport de deșeuri din Austria a fost blocat la intrarea în România, după ce cu numai câteva zile înainte polițiștii de frontieră au interzis un transport similar.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au efectuat marți, 10 august, pe sensul de intrare în ţară, un control specific asupra unui automarfar marca MAN, condus de un cetăţean român, în vârstă de 42 de ani, din judeţul Suceava.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din judeţul Neamţ.

Deșeuri trimise din Austria în România, blocate la frontieră

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 8.700 kilograme anvelope într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege.

În urma celor constatate, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfii transportate.

Austria, alături de alte 5 state, cere continuarea deportării forțate a migranților afgani, chiar dacă talibanii pun stăpânire pe țară

morti infectii austria

„Explozie” corona în Austria: numărul de noi infecții crește brusc